Comănești: Tamponare intre doua autoturisme

Simion B., în timp ce conducea un autoturism Taxi,  pe strada  Minerului din Comăneşti,  a franat, moment în care a fost lovit în partea din spate de către  un autoturism Taxi, condus de Ion S., care nu a păstrat distanţa o distanță corespunzătoare  faţă de autovehiculul care circula în faţa sa. În urma inpactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme şi vătămarea corporală a pasagerei aflate pe bancheta din spate în autoturismul condus de Ion S. Doina D.,  de 49 de ani, a fost transportată la Spitalul  Moinesti, pentru îngrijiri medicale și a rămas internată. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost  negative. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*