Partidul Social Democrat va declanşa o evaluare la nivelul tuturor organizaţiilor privind rezultatele la alegerile europarlamentare, o primă analiză fiind deja făcută în cadrul Biroului Permanent Naţional de luni, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu.
Până la începutul săptămânii viitoare, a precizat el, social-democraÅ£ii vor ÅŸti unde ‘se situează’, fiind foarte probabilă convocarea, în zilele următoare, a unui Comitet Executiv NaÅ£ional.
OrganizaÅ£iile PSD vor prezenta conducerii partidului evaluări proprii referitoare la rezultatele obÅ£inute. ‘Urmează ca, pe baza acestora, să tragem concluziile cele mai înÅ£elepte privind momentul politic în care se află PSD. Trebuie luaÅ£i în calcul toÅ£i factorii în acest sens’, a spus Diaconescu.
Totodată, PSD va analiza modul de cheltuire a fondurilor în perioada campaniei electorale. ‘BPN ÅŸi-a desemnat reprezentanÅ£i să facă o analiză în legătură cu modul în care au fost consumate fondurile ÅŸi a legalităţii unor investiÅ£ii mai ales din partea Partidului Liberal Democrat. Dorim să tragem propriile concluzii ÅŸi să le prezentăm opiniei publice. Se pare că există elemente-surpriză, au fost trimise milioane de scrisori, este vorba despre milioane de euro, dorim să ÅŸtim care este părerea instituÅ£iilor statului faţă de acest aspect’, a arătat Cristian Diaconescu. ROMPRES