Guvernul a aprobat Bugetul pe 2008

Guvernul a aprobat, miercuri, Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008. Proiectul elaborat de specialiştii din finanţe propune venituri totale de 174,206 miliarde lei, cheltuieli de 186,203 miliarde lei şi un deficit de 2,7 la sută din PIB.

Rata şomajului a fost de 3,9 la sută, în august

Rata şomajului a atins nivelul de 3,9 la sută în luna august 2007, în scădere faţă de luna august 2006, când s-a cifrat la cinci la sută, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică /INS/.

Romtelecom a redus tarifele la convorbirile internationale ale companiilor

Romtelecom a anuntat luni reducerea cu 50% a tarifelor pentru apelurile internationale efectuate de companii catre orice tara din UE, SUA sau Canada, clientii business putand astfel efectua apeluri cu 0,0999 euro pe minut (fara TVA) catre orice retea de telefonie fixa din zonele mentionate, dar si catre retelele de telefonie mobila din SUA si Canada, se arata intr-un comunicat de presa al operatorului de telefonie fixa.

Ministerul Finanţelor lansează certificate de trezorerie de 200 milioane lei, în octombrie

Ministerul Economiei şi Finanţelor va emite, în octombrie, certificate de trezorerie cu discont şi obligaţiuni de stat de tip benchmark în valoare nominală totală de 800 milioane lei.

Companii imobiliare, în pericol de a fi închise pentru neprofesionalism

40% dintre companiile imobiliare mici şi mijlocii vor dispărea după adoptarea normelor europene. Unul dintre motivele principale este comportamentul neprofesionist pe care l-au afişat de-a lungul timpului multe dintre companiile de profil în relaţia cu clienţii.

Guvernanţii se gândesc să construiască o nouă centrală nucleară

România trebuie să aibă în vedere construcţia unei noi centrale nucleare, după finalizarea reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat, vineri, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, după inaugurarea reactorului 2 al Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă.

Tarifele de roaming au scăzut cu până la 60%

Utilizatorii europeni de servicii de telefonie mobilă plătesc în prezent cu până la 60% mai puţin decât la începutul anului pentru a-şi folosi telefoanele mobile atunci când călătoresc în străinătate, a anunţat astăzi la Bruxelles Comisarul European pentru Societate Informaţională şi Media, Viviane Reding.

România ar putea consemna o scădere a ratingului de ţară în următoarele luni

Ratingul de ţară al Românei ar putea scădea în următoarele luni, din cauza influenţelor politice, a arătat miercuri, reprezentantul Coface Germania, Joel Paillot, într-un seminar organizat de Coface România.

Creditul neguvernamental va ajunge la 34,3 la sută din PIB la sfârşitul anului 2007

Creditul neguvernamental va ajunge, la sfârşitul anului 2007, la 34,3 la sută din PIB, faţă de 27 la sută în 2006, conform proiecţiei Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat marţi, la o conferinţă bancară, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Legea asigurării obligatorii a locuinţelor ar putea intra în vigoare în aprilie 2008

Legea asigurării obligatorii a locuinţelor ar putea intra în vigoare la sfârşitul lunii aprilie 2008, adică la şase luni după publicarea ei în Monitorul Oficial, a declarat, luni, consilierul în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Radu Mircea Popescu.

ONRC nu va mai furniza codul numeric personal şi domiciliul acţionarilor firmei

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului informează că nu mai furnizează datele personale ce privesc codul numeric personal şi domiciliul persoanelor fizice care au calitatea de asociat, acţionar, reprezentant legal, cenzor şi auditor ai operatorilor economici.

Serviciul BCR de reîncărcare Vodafone nu va funcţiona luni

Serviciul BCR de reîncărcare electronică a cartelelor Vodafone va fi întrerupt, luni, 1 octombrie, pe parcursul întregii zile, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al băncii, Corneliu Cojocaru.