Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că în 2010 ar putea fi recepţionaţi 101 kilometri de autostradă, dacă va exista finanţare. Citeste: mai mult
Berceanu are avizul comisiilor parlamentare pentru un nou mandat de ministru al Transporturilor
Radu Berceanu (PDL) a primit, marţi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 39 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” şi o abţinere. Citeste: mai mult
Lulache, revocată din funcţia de director al FP; Ursache nu mai conduce Consiliul de Supraveghere
Consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea (FP) a revocat din funcţie membrii directoratului, inclusiv pe directorul general, Daniela Lulache, în locul ei fiind numit Ionuţ Popescu, consilier al premierului, dar şi pe preşedintele Consiliului, Mircea Ursache, la cererea acestuia. Citeste: mai mult
Peste 72% din firmele care au fost închise în primele nouă luni nu aveau activitate
Peste 72% din firmele care au fost închise în primele nouă luni nu aveau activitate, a declarat preşedintele ANAF Sorin Blejnar, care consideră că lichidarea acestor societăţi nu a fost determinată de aplicarea impozitului minim. Citeste: mai mult
Alocările pentru proiectele cu finanţare din fonduri postaderare nu vor putea fi redirecţionate
Sumele alocate pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare nu vor putea fi redirecţionate de către ministere sau alţi ordonatori principali, Ministerul Finanţelor fiind singura instituţie abilitată să efectueze realocări exclusiv pentru proiecte similare. Citeste: mai mult
Deficitul bugetului de stat va coborî în 2010 la 35 miliarde lei
Deficitul bugetului de stat pentru 2010 este programat la 35,04 miliarde lei, respectiv 6,66% din PIB, în scădere cu 6,2 miliarde lei (1,23% din PIB) faţă de soldul negativ aprobat pentru acest an. Citeste: mai mult
Guvernul va propune un pact naţional pentru autostrăzi, finanţat cu cel puţin 1% din PIB
Guvernul va propune un pact naţional pentru construcţia de autostrăzi, finanţat cu cel puţin 1% din PIB, care să includă proiectele realizabile până în 2020 şi pentru care să fie asumat un angajament de coerenţă şi continuitate în finanţare la nivelul necesar, conform programului de guvernare. Citeste: mai mult
Guvernul va înfiinţa un fond de investiţii pentru finanţarea proiectelor de importanţă naţională
Guvernul va înfiinţa un fond de investiţii, inclusiv prin includerea participaţiilor statului în societăţi comerciale, prin care să asigure finanţarea proiectelor de investiţii considerate de importanţă naţională, se arată în programul de guvernare al viitorului Cabinet, obţinut de MEDIAFAX. Citeste: mai mult
Cum arată piaţa muncii după un an de criză?
Aproximativ 250.000 de şomeri au ieşit pe piaţă în acest an, majoritatea companiilor au blocat angajările, creşterile salariale şi programele de training, iar concedierile nu au lăsat niciun domeniu neatins. Furnizorii de training şi firmele de recrutare au văzut cum afacerile se înjumătăţesc, după ani de creşteri care treceau de 50%, informează „Ziarul Financiar”. Citeste: […]
Stiglitz: Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută
Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută, potrivit laureatului premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz, care crede că instituţiile financiare au nevoie de reglementări stricte şi trebuie să suporte majoritatea costurilor legate de salvarea băncilor, împreună cu americanii bogaţi. Citeste: mai mult
Şefii Allianz şi ThyssenKrupp avertizează că pe pieţele financiare se dezvoltă noi riscuri
Directorii generali ai Allianz, cel mai mare asigurător din Europa, şi ThyssenKrupp, cel mai mare producător de oţel din Germania, au avertizat că pe pieţele financiare mondiale se dezvoltă noi riscuri speculative, din cauza lichidităţilor ieftine existente. Citeste: mai mult
Alte şapte bănci au fost confiscate în SUA, numărul total al falimentelor din 2009 a ajuns la 140
Şapte bănci americane au fost confiscate la sfârşitul acestei săptămâni, aducând numărul total al instituţiilor de credit care au intrat în faliment în 2009 la 140, iar Federal Deposit Insurance (FDI) anticipează că numărul acestor cazuri va creşte, transmite Bloomberg. Citeste: mai mult
Comentarii recente