Daimler vrea să lanseze un autovehicul pe bază de hidrogen, până în 2015

Constructorul auto german Daimler intenţionează să înceapă până în 2015 comercializarea unui autovehicul care foloseşte drept combustibil hidrogenul, tehnologie cu impact redus asupra mediului, a declarat directorul de cercetare al grupului german, Herbert Kohler. Citeste: mai mult

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985, potrivit unei analize efectuate de Asociaţia Industriei Bulgare în colaborare cu Friedrich Ebert Foundation, a relatat publicaţia Pari Daily, citată de Novinite. Citeste: mai mult

Băncile au luat în octombrie 19,4 miliarde lei de la BNR sub formă de credite

Băncile au apelat, în septembrie, la împrumuturi de 19,4 miliarde lei prin facilitatea de creditare pe termen scurt acordată de BNR (credite Lombard), cu 21% mai mult decât suma acordată în lunile aprilie – septembrie şi cu 40% peste valoarea din septembrie, potrivit datelor BNR. Citeste: mai mult

UE ar putea bloca preluarea Sun Microsystems de către Oracle

Uniunea Europeană (UE) ar putea bloca preluarea companiei Sun Microsystems de către Oracle, ca urmare a temerilor că grupul IT american ar putea elimina baza de date MySQL a Sun, cu care se află în competiţie, potrivit unui document al Comisiei Europene (CE), obţinut de Bloomberg. Citeste: mai mult

Criza financiară va avea efecte la fel de importante ca prăbuşirea comunismului

Criza financiară va avea un impact la fel de important asupra lumii ca prăbuşirea Zidului Berlinului şi a comunismului în 1989, a declarat, duminică, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble. Citeste: mai mult

Nestle, interesat de achiziţia Cadbury

Grupul elveţian Nestle analizează o ofertă de preluare a companiei Cadbury, urmând să concureze oferte din partea Kraft Foods şi posibil Hershey pentru achiziţia producătorului britanic de dulciuri, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Citeste: mai mult

Carom Onesti, la fier vechi

Celebru combinat de cauciuc de la Onesti, Carom, devenit sucursala a SC Energy Bio Chemicals SA Bucuresti, dupa ce a fost cumparat de austrieci, mai are acum doar doua instalatii functionale, de MTBE si de butadiena, insa principala activitate este cea de valorificare a fierului vechi, conform unor informatii transmise de mai multe surse, atât […]

Fiat ar putea închide fabrici din Italia

Grupul auto Fiat ar putea închide fabrici din Italia, ca urmare a scăderilor vânzărilor de automobile, a declarat, vineri, directorul general al producătorului de autovehicule, Sergio Marchionne. Citeste: mai mult

Kraft Foods din Braşov a oprit de joi producţia

Fabrica Kraft Foods din Braşov a oprit producţia începând de joi, urmând ca până la sfârşitul lunii toţi cei 220 de angajaţi rămaşi în societate să primească preavizele de disponibilizare. Citeste: mai mult

CE a prelungit evaluarea ofertei Oracle de preluare a Sun Microsystems

Comisia Europeană a prelungit, vineri, perioada de evaluare a ofertei Oracle de preluare a Sun Microsystems pentru şapte miliarde de dolari, astfel încât producătorul de software să aibă mai mult timp pentru rezolvarea problemelor concurenţiale. Citeste: mai mult

Philip Morris plăteşte daune record de 300 milioane dolari unei fumătoare

Producătorul de ţigarete Philip Morris USA a fost condamnat de către un tribunal din Florida la plata unor daune record de 300 de milioane de dolari unei fumătoare în vârstă de 61 de ani, dependentă de un scaun cu rotile din cauza unui emfizem pulmonar. Citeste: mai mult

Putin asigură că nu va exista o criză a gazelor în perioada Anului Nou

Rusia şi Ucraina nu se vor confrunta cu o nouă criză a gazelor naturale în perioada sărbătorilor de Anul Nou, întrucât ambele ţări s-au angajat să-şi îndeplinească obligaţiile privind tranzitul de gaz către Europa, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti. Citeste: mai mult