Tu ştii ce impact are social media?

Până acum, suntem cu toţii conştienţi de faptul că social media a avut un impact enorm asupra culturii noastre, în afaceri, la scală globală. Site-urile de social media sunt unele dintre cele mai populare accesări de pe Internet, ele revoluţionând modul în care oamenii comunică pe web. Cu toate acestea, în afară de a vedea […]

Cum ne afectează “fixiştii” viaţa?

Este cunoscut faptul că persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul. În fapt, flexibilitatea este valoarea pe care omul a împrumutat-o de la natură, şi care ne-a ajutat în decursul istoriei să evoluăm. Atunci când am fost rigizi şi fixişti, istoria s-a oprit în loc şi a atras după sine catastrofe. În opinia psihologului Laura […]

Beneficiile merelor: de ce să le consumi în fiecare zi!

Pornind de la începuturile lumii, când mărul era „de neatins”, fiind un simbol al cunoaşterii, al binelui şi al răului, şi până la basmele în care era considerat a fi fructul de aur, mărul şi-a câştigat faima printre locuitorii din întreaga lume, fiind astăzi unul dintre cele mai consumate şi mai apreciate fructe. Dar poveştile […]

Ciuperci umplute cu spanac

Ingrediente 10 ciuperci potrivite 1 ceapa, 30 ml ulei 1 cartof fiert si pasat 150 gr spanac fiert si scurs sare si piper Mod de preparare Ciupercile se spala, se indeparteaza coditele si se ung cu ulei. Se introduc in cuptor pe gratar , cu partea interioara in jos  5 min, apoi se intorc si […]

Trucuri psihologice de manipulare: 15 sfaturi pentru a fi plăcut de ceilalţi

Experţii susţin că există motive precise pentru care o anumită persoană este mai plăcută decât alta. The Independent întocmeşte o listă cu 15 factori, descoperiţi în numeroase studii efectuate de psihologi, care pot duce la o personalitate plăcută. Aşadar, această listă este una practică pentru animalul social din noi şi, de asemenea, aruncă o lumină asupra […]

Cafeaua verde ajută la slăbit şi reduce nivelul colesterolului

Ştiai că în timpul procedurii de prăjire a cafelei, se pierd antioxidanţii pe care aceasta îi conţine? Iar specialiştii susţin că, pentru a beneficia de aceşti antioxidanţi conţinuţi de planta Coffea Arabica, ar trebui să consumăm seminţele neprăjite. Cafeaua verde arde grăsimile şi reduce pofta de mâncare E bogată în antioxidanţi Boabele de cafea verde […]

Remedii cu efect tonic cerebral

Anumiți compuși din plantele medicinale contribuie la îmbunătățirea funcțiilor cerebrale. Ginkgo biloba, bun neuroprotector Folosită de mii de ani în medicina tradițională chineză, ginkgo biloba este una dintre cele mai eficiente plante în ceea ce privește susținerea funcțiilor cerebrale. Remediile din această plantă au acțiune antioxidantă, vasodilatatoare, neuroprotectoare și antiinflamatoare. Ginkgo biloba și-a dovedit calitățile […]

Alimente care curata colonul

Cu riscul de a-ti starni repulsia, trebuie sa spunem ca organul din corpul nostru numit colon aduna tot felul de materiale toxice si, daca nu este curatat in timp util, acestea pot incepe sa se descompuna. Lucru care poate favoriza aparitia parazitilor, colonului spastic (iritabil) si a cancerului colo-rectal. O portie in plus de fibre […]

Astenia de primăvară: ce este şi cum poţi scăpa de ea

Astenia este o afecţiune care apare de obicei odată cu modificarea sezonului. Este o tulburare care durează o perioadă de timp variată, de-a lungul căreia ne simţim obosiţi, chiar dacă nu depunem prea mult efort în general. Această tulburare se caracterizeaza atât prin oboseală mentală, cât şi fizică, ambele constante constantă. Cauzele sunt adesea confundate […]

Brioşe cu frişcă vegetală şi nucă

Cauţi un desert simplu şi rapid? Alege această reţetă de brioşe, care se prepară cu frişcă vegetală şi nucă. Iar dacă vrei un pont pentru ca nucile tale să capete un gust şi un miros neplăcute, depozitează-le în locuri răcoroase şi bine aerisite. Ingrediente: Pentru brioşe 1 cană zahăr ½ cană ulei 2 pliculețe zahăr […]

Obiceiuri care cresc nivelul IQ-ului

Pentru a ne păstra mintea sănătoasă, este foarte important să facem zilnic activități care să solicite creierul. Acestea stimulează și îmbunătățesc memoria, dar au și efect calmant. Cum se spune: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos.” 10 obiceiuri care stimulează activitatea creierului și cresc nivelul IQ-ului: Observă A vedea nu este același lucru cu a […]

Cum poate vitamina C să DISTRUGĂ celule canceroase

Vitamina C s-a dovedit a fi eficace în distrugerea celulelor stem canceroase, potrivit unui studiu recent, publicat în jurnalul „Oncotarget”, care a examinat eficacitatea a trei substanțe naturale, trei medicamente experimentale și a unui medicament clinic în ceea ce privește stoparea dezvoltării tumorilor, informează luni Medical News Today. Cercetarea a fost realizată de o echipă […]