„Am avut şansa să o cunosc pe Gabi, femeia care mi-a schimbat definitiv viaţa. M-a transformat într-un familist, un bărbat la casa lui. Ne-am cunoscut atunci când fiecare dintre noi îşi căuta jumătatea, ne-am găsit şi vom rămâne pe viaţă împreună. Gabi este o soţie deosebită, care mi-a pus ordine în
Gerard Depardieu: Fericirea şi nenorocirea devin repede obsesii
Va împlini 61 de ani a treia zi de Crăciun şi, iată, din ce în ce mai des lui Gerard Depardieu i se întâmplă să se întoarcă în timp. A făcut-o în octombrie, când se împlinea un an de la moartea fiului său, Guillaume, şi a
Ţara Făgăduinţei! Elena Cârstea, vedetă în România, vânzătoare în SUA
Există bucurii care, cu câţiva ani în urmă, nu ai fi crezut că le poţi avea. Pentru că nu ar fi însemnat satisfacţii, din punctul de vedere al statutului la care ai ajuns. Dar viaţa,
Ştefan Bănică, în rolul unui Moş Crăciun impostor
MediaPro Pictures aduce Crăciunul mai devreme într-o poveste despre prietenie, familie şi
350.000 de euro, bilanţul Balului de caritate de Halloween
Anul acesta, Balul caritabil de Halloween, organizat de Asociaţia Ovidiu Rom, condusă de Maria Gheorghiu şi Leslie Hawke, mama
Vedetele se sărută pe bani în scop caritabil
Organizaţiile caritabile care se ocupă de bolnavii de SIDA, copiii abandonaţi sau foamea din Africa au ajuns să strângă sume impresionate de bani apelând la vedete dispuse să scoată la licitaţie obiecte care le-au aparţinut sau chiar pe ele însele. Până acum, cel mai scump sărut este al lui George Clooney – 350.000 de dolari. […]
Un nou rol la 91 de ani
Radu Beligan continua seria „Confesiunilor despre viata si arta”. Din cauza epuizarii rapide a biletelor pentru reprezentatia din 19 octombrie, maestrul a decis sa se „supuna”
„This Is It” este noul lider al încasarilor din SUA
Documentarul „This Is It”, care face o reconstituire a spectacolului pe care Michael Jackson ar fi trebuit sa îl sustina la Londra, este noul lider al box office-ului
Kylie Minogue, primul loc în topul celor mai provocatoare reclame
O reclamă în care cântăreaţa Kylie Minogue apare purtând doar ciorapi şi portjartier, realizată pentru o firmă de lenjerie intimă, a devenit cel mai accesat viral cu o celebritate, după ce a înregistrat peste 359 de milioane de vizualizări pe YouTube, informează mirror.co.uk.
Naomi, din nou la tribunal
„Modelul de ciocolată”, aşa cum este cunoscută în lumea modei, Naomi Campbell, nu reuşeşte să stea prea mult timp departe de sălile de judecată. Acum, ea este citată într-un proces intentat de compania producătoare de parfumuri Moodform Mission.
Topul celor mai scumpe nunţi sfârşite cu divorţuri
3 milioane $ a costat nunta lui Paul McCartney cu Heather Mills în 2002, pentru ca şase ani mai târziu cei doi să semneze actele de divorţ contra sumei de 48,7 de milioane $ – „pensie” pentru Mills Ivanka Trump, fiica milionarului Donald Trump, i-a spus „Da” logodnicului ei purtând bijuterii de câteva sute de […]
Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album în 2010
Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album „cândva, anul viitor”, potrivit toboşarului Chad Smith, trupa
Comentarii recente