GIMNASTICĂ PARLAMENTARĂ LA SFÂRŞIT DE SESIUNE

Gimnastică parlamentară , la propriu şi la figurat. Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a ţinut să-şi facă exerciţiile de gimnastică chiar în Parlament. Degeaba s-a încălzit însă liberalul Olteanu la Cameră, pentru că moţiunea PSD împotriva ministrului Agriculturii a trecut. Nu la fel s-a întâmplat cu moţiunea pe sănătate, de la Senat, tot a PSD care, teoretic, avea toate şansele să treacă. Însă n-a primit destule voturi pentru. Cei care au părăsit sala înainte să pună bila în urnă au fost tocmai senatorii PSD, somaţi mai ieri de liderul lor Mircea Geoană, public, să nu care cumva să lipsească de la dezbateri pe iniţiativele PSD.

Sedinta agitata la Consiliul Local Moinesti

Sedinta CL Moinesti din 27 iunie a avut 12 puncte pe ordinea de zi. Mai mult de jumatate dintre ele au stârnit discutii contradictorii.
„Zilele municipiului Moinesti 2007”, un proiect aflat pe ordinea de zi, a stârnit reactii din partea consilierului local Boris Nazarevici, care a afirmat ca nu stie la a câtea editie se afla si daca este rentabil. A fost sustinut si de consilierul local Dumitru Toma, el considerând chiar ca nu se impune organizarea acestor manifestari culturale.

ÃŽNCÄ‚ UN CONSILIER DE LA COTROCENI A DEMISIONAT

Dan Vuerich, consilier de stat pe probleme organizatorice, şi-a dat joi demisia de la Cotroceni. Vuerich a declarat că motivele sunt pur personale şi că nu vrea să le comenteze public.

Sassu ÅŸi Popescu, interimari la conducerea TVR ÅŸi CNA

În şedinţa comună de joi, deputaţii şi senatorii au decis ca Alexandru Sassu şi Răsvan Popescu să conducă interimar televiziunea publică, respectiv Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Legea pensiilor a fost adoptata de toate partidele

Deputatii au aprobat in unanimitate joi propunerea legislativa a PSD de majorare a pensiilor. Legea pensiilor a fost dezbatuta in comisia de munca unde s-a ajuns la un compromis cu reprezentantii guvernului, acceptandu-se majorarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie, la 37,5% din salariul mediu brut pe economie.

Tăriceanu a rămas fără curent din cauza furtunii de marţi seară

Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu a precizat, miercuri, că imobilul în care locuieşte a fost afectat, marţi seară, de o pană de curent din cauza furtunii ce s-a abătut asupra Capitalei.

Primul preÅŸedinte al UDMR, Domokos Geza, a murit

Scriitorul Domokos Geza a încetat din viaţă, după o îndelungată suferinţă. Odată cu dispariţia sa, întreaga comunitate maghiară din România a suferit o mare pierdere. UDMR a dat publicităţii un comunicat pe care îl redăm integral.

Directorul ANIF Ioan Nastea este demis începând cu data 1 iulie

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Înbunătăţiri funciare, Ioan Nastea, reprezentant al Partidului Democrat, va părăsi funcţia începând cu data de 1 iulie. El a fost demis de ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, potrivit unor surse din minister.

De mâine, restricţiile de circulaţie se suspendă

Ministerul Transporturilor anunţă că urmare prognozei meteorologice pentru intervalul 27.06. – 01.07.2007 emise de Autoritatea Naţională de Meteorologie se suspendă toate restricţiile referitoare la circulaţia autovehiculelor cu masă totală autorizată mai mare de 7,5 tone pe toată reţeaua de drumuri naţionale, începând cu data de 28 iunie, ora 8.00.

Horst Köhler vizitează România

Preşedintele Republicii Federale Germania, Horst Köhler, va efectua, în perioada 2-3 iulie 2007, o vizită oficială în România, ca nou stat membru al Uniunii Europene şi important partener al Germaniei.

Dosarul Voiculescu – CNSAS, trimis la Curtea ConstituÅ£ională

Procesul liderului PC, Dan Voiculescu împotriva deciziei CNSAS, potrivit căreia ar fi făcut poliţie politică sub numele de cod „Felix”, a fost suspendat astăzi.

Militarul rănit sâmbătă în Afganistan este în afara oricărui pericol, afirmă Teodor Meleşcanu

Militarul rănit sâmbătă, în Afganistan este în afara de orice pericol, a declarat, marţi, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, aflat la Curtea de Argeş.