Preşedintele Traian Băsescu a transmis duminică, un mesaj tuturor cadrelor didactice şi elevilor, cu prilejul deschiderii, luni, a noului an şcolar, în care îşi exprimă încrederea că, în următorii ani, va funcţiona o nouă lege care va reglementa, coerent şi stabil, educaţia. Citeste: mai mult
Guvernul acceptă peste 70 de amendamente la salarii şi agenţii
Guvernul a acceptat 34 din circa 300 de amendamente la legea de reorganizare a agenţiilor şi 39 din cele aproximativ 780 de amendamente la legea salarizării unitare, urmând ca propunerile pentru legea educaţiei naţionale să fie analizate şi luni dimineaţa, într-o nouă reuniune. Citeste: mai mult >>>
Antonescu: Prestaţia lui Geoană, mai jalnică decât cea a lui Boc şi Băsescu
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă la Iaşi că prestaţia liderului PSD, Mircea Geoană, e mai jalnică decât cea a lui Boc şi Băsescu, motivând că atât timp cât eşti la putere nu poţi spune că n-ai nicio opinie pe tema asumării răspunderii guvernamentale şi că e doar problema premierului. Citeste: mai mult
Antonescu îi acuză pe liderii PDL că prin şantaj şi ameninţări racolează liberali din teritoriu
Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a acuzat, sâmbătă, pe liderii PDL că prin şantaj şi ameninţări au trecut la racolarea reprezentanţilor PNL din teritoriu, adăugând că nici PSD-ul din vremea lui Năstase nu făcea ceea ce fac azi democrat-liberalii. Citeste: mai mult
Antonescu: Sprijinul anunţat de Miluţ pentru Băsescu s-ar datora şi unor presiuni din partea PPE
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă la Iaşi că sprijinul anunţat de liderul PNŢCD Marian Petre Miluţ pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale s-ar datora şi unor presiuni venite din partea PPE, dar reprezintă şi o încercare a partidului de a reveni în prim-planul scenei politice. Citeste: mai mult
Geoană: Decizia de a-l susţine pe Băsescu este „cântecul de lebădă”în politică pentru Simirad
Decizia lui Constantin Simirad de a susţine candidatura lui Traian Băsescu la prezidenţiale este „cântecul de lebădă”, în politică, pentru preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi „trădare pe faţă, iar trădarea se plăteşte”, a declarat, sâmbătă, la Goleşti, judeţul Argeş, liderul PSD, Mircea Geoană. Citeste: mai mult
Boc, la Congresul PNŢCD: Vă aşteptăm să reveniţi în Parlamentul României
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, la Congresul ţărăniştilor, că partidul pe care îl conduce este partener al PNŢCD în obiectivul acestei formaţiuni legat de reintrarea în Parlamentul României. Citeste: mai mult
Miluţ, reconfirmat la şefia PNŢCD, va vota cu Băsescu la prezidenţiale
Marian Petre Miluţ a fost reconfirmat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, în funcţia de preşedinte al formaţiunii, el declarând că pe 22 noiembrie va vota cu Traian Băsescu şi exprimându-şi dezamăgirea că nu s-a putut realiza o alianţă cu PNL. Citeste: mai mult
Miluţ, la Congresul PNŢCD: Îl invit să ia cuvântul pe premierul şi preşedintele PDL, Emil Bloc…Boc
Preşedintele PNŢCD, Marian Petre Miluţ, a susţinut un discurs la Congresul formaţiunii, după care l-a invitat la microfon pe Emil Boc, prezent în sală, liderul ţărănist încurcându-se însă când a rostit numele premierului: „Îl invit să ia cuvântul pe premierul şi preşedintele PDL, Emil Bloc…Boc”. Citeste: mai mult
Antonescu, ţărăniştilor: Aveţi datoria să găsiţi o cale de a reveni pe prima scenă a politicii
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a cerut ţărăniştilor, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, să găsească o cale de a reveni pe prima scenă a politicii şi că de la Corneliu Coposu trebuie învăţat că „se poate face politică pentru principii, valori, nu pentru ca să te îmbuibi, să minţi”. Citeste: mai mult
Antonescu: Blaga va admira întotdeauna genul de partid care seamănă cu o secţie de Miliţie
Liderul PNL Crin Antonescu i-a replicat, vineri seară, secretarului general al PDL Vasile Blaga, care afirmase că sunt „trei partide bine structurate” -PDL, PSD şi UDMR-, iar restul sunt „cluburi”, spunând că probabil acesta va admira întotdeauna genul de partid care seamănă cu o secţie de Miliţie. Citeste: mai mult
Geoană, despre Simirad: Aşa păţeşti când te încurci cu aventurieri
Liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat, vineri, referitor la excluderea lui Constantin Simirad din PSD, că este „decizia suverană” a organizaţiei Iaşi, a cărei încredere preşedintele Consiliului Judeţean a trădat-o. Citeste: mai mult
Comentarii recente