Fratele preşedintelui Băsescu, jucător în industria de armament

Controversata lume a afacerilor cu

Băsescu spune că a aflat joi seară de asocierea fratelui său

Preşedintele Traian Băsescu a declarat

Cazacu despre Mircea Băsescu: Un om vertical, ştie să vorbească, lucrează în business

Directorul în Ministerul Economiei Aurel

PSD: MApN să clarifice dacă şi în ce fel a fost implicat Băsescu în contracte militare

Purtătorul de cuvânt al PSD Bogdan Niculescu-Duvăz afirmă că Traian Băsescu încă are de clarificat în ce fel a fost amestecat în afacerea fratelui său privind eventuale contracte militare cu statul, iar MApN să lămurească dacă au existat achiziţii în care să fi fost implicaţi cei doi. Citeste: mai mult

Băsescu cere fratelui său să se retragă din acţionariatul firmei din domeniul militar

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut fratelui său să se retragă dintr-o firmă în care acesta este asociat cu fiica unui director în Ministerul Economiei şi cu un fost locţiitor al Departamentului Armamente din MApN, precizând că societatea respectivă nu a fost implicată în contracte militare. Citeste: mai mult

Orban: Pogea a recunoscut că a dispus retragerea documentului

Preşedintele comisiei de anchetă Udrea, Ludovic Orban, a declarat, joi, că ministrul Gheorghe Pogea a recunoscut, prin afirmaţiile pe care le-a făcut, că documentul Ministerului Finanţelor referitor la sumele din buget cheltuite de Ministerul Turismului a fost retras de la Cameră din dispoziţia sa. Citeste: mai mult

Udrea nu se va prezenta la audieri dacă nu va fi modificată componenţa comisiei

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, că nu se va mai prezenta la audierile comisiei parlamentare de anchetă dacă nu va fi modificată componenţa acesteia, precizând însă că angajaţilor instituţiei nu li s-a interzis participarea la audieri. Citeste: mai mult >>>

MAE vrea să ştie dacă ambasadorul ucrainean a avut mandat pentru declaraţiile sale

Purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu, a declarat, joi, că îi cere public ambasadorului ucrainean să explice dacă a avut mandat de la autorităţile ucrainene pentru a face o serie de declaraţii într-un interviu acordat MEDIAFAX. Citeste: mai mult

Elena Udrea a depus plângere împotriva celor cinci membri ai Comisiei parlamentare

Ministrul Turismului Elena Udrea a

Aura Vasile: Fac plângere împotriva Camerei şi a celui ce împiedică venirea angajaţilor MT la comisie

Deputatul PSD Aura Vasile a declarat

Elena Udrea s-a prezentat la Comisia privind cheltuielile de la Ministerul Turismului

Ministrul Turismului Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Comisia de anchetă privind cheltuielile de la MT, ea fiind întâmpinată de secretarul comisiei, Claudiu Ţaga, care i-a oferit un buchet de flori. Citeste: mai mult >>>

MFP susţine că nu a modificat adresa depusă la Cameră

Ministerul Finanţelor Publice susţine că nu a modificat conţinutul adresei invocate de deputatul PNL Ludovic Orban, preşedinte al Comisiei Udrea, însă nu prezintă motivul retragerii temporare a documentului de la registratura Camerei Deputaţilor. Citeste: mai mult