Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta l-a avertizat pe preşedintele Traian Băsescu să înceteze imediat cu ameninţările la adresa Guvernului şi cu intervenţiile „abuzive şi neconstituţionale” în activitatea Parlamentului, adăugând că declaraţia acestuia este una iresponsabilă.Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta: Ca să folosesc acelaşi limbaj pe care cred că preşedintele îl înţelege foarte bine, […]
Antonescu: „Săptămâna asta cred că putem depune şi vota cererea de suspendare a lui Băsescu”
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la o emisiune de la Antena 3, că în această săptămână, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, USL ar putea depune şi vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.Liderul PNL a fost întrebat în timpul emisiunii ce poate însemna sesiunea extrordinară pentru deblocarea activităţii […]
Victor Ponta către Traian Băsescu: Să demisionăm împreună!
Premierul Victor Ponta a anunţat, în emisiunea „Punctul de Întâlnire”, la Antena 3, că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu aceastã variantã.”Eu am altă propunere pentru Traian Băsescu. Dacă demisionăm amândoi şi […]
Premierul Ponta, la Consiliul European: România nu va avea diminuări de fonduri UE, dar trebuie să accelerăm absorbţia
România nu va avea diminuări ale fondurilor europene disponibile pentru perioada de programare 2014-2020, însă ţara trebuie să îşi îmbunătăţească rata absorbţiei fondurilor comunitare, a concluzionat joi premierul Victor Ponta în urma unei runde de discuţii în Consiliul European.”România în 2014-2020 nu va avea fonduri europene reduse nici în ceea ce priveşte plăţile directe, Politica […]
Ponta declanşează războiul politic total împotriva preşedintelui
Curtea Constituţională a constatat ieri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie şi i-a dat câştig de cauză celei din urmă, hotărând că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European. În replică, Victor Ponta a acuzat Curtea Constituţională de „politizare‘‘ şi a lăsat să se înţeleagă că USL va declanşa procedurile […]
Victor Ponta: Voi merge la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European
Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că va participa la reuniunea Consiliului European care va avea loc pe 28 şi 29 iunie la Bruxelles, informează Agerpres.”Voi merge la Bruxelles. Avem pregătite mâine, vom discuta în Guvern ultimele propuneri pe care le-am primit, aş vrea să discut şi cu preşedintele, dacă va mai fi timp, exact […]
Băsescu îl ameninţă pe Ponta cu Parchetul, în scandalul participării la Consiliul European
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care îl ameninţă pe prim-ministru cu justiţia, în scandalul participării la Consiliul European, potrivit Antena 3. Şeful statului spune în document că premierul îşi însuşeşte atribuţiile preşedintelui. Scrisoarea a fost trimisă în scandalul participării la Consiliul European. Vă atrag atenţia asupra faptului că absenţa […]
Ponta anunţă că Bruxelles-ul a fost informat de componenţa delegaţiei la CE, Băsescu nu e pe listă
Ministerul de Externe a transmis la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu.Premierul Victor Ponta susţine că „am primit agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot […]
Deputatul Gabriel Vlase, la Conferita Prezidentiala a Statului Israel
Intre 19 si 21 iunie, Ierusalimul gazduieste a IV-a editie a Conferintei Prezidentiale a Statului Israel cu tema „Facing Tomorrow”, organizata sub auspiciile presedintelui Shimon Perez. Parlamentul Romaniei este reprezentat de deputatul bacauan Gabriel VLASE, presedintele Comisiei parlamentare de prietenie Romania-Israel. Conferinta are drept scop explorarea provocărilor cu care cu care Israelul se confrunta astăzi, […]
Antonescu: Protocolul USL nu poate fi rupt nici la Vrancea,nici la Galaţi,nici la Maramureş
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că protocolul USL nu se poate rupe nici la Vrancea, nici la Severin, nici la Galaţi, nici la Maramureş, pentru că este semnat la nivel naţional, iar organizaţiile judeţene „sunt ţinute să-l respecte”. „Nici la Vrancea, nici la Severin, nici la Galaţi, nici la Maramureş nu se poate rupe […]
Băsescu face jocurile şi în viitorul PDL
Plecarea lui Emil Boc de la conducerea PDL nu a liniştit apele iar în interiorul partidului se dă o luptă crâncenă pentru conducere. Iar preşedintele Traian Băsescu nu este deloc străin de ceea ce se întâmplă acum în PDL. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea susţine că Traian Băsescu încearcă să-l numească în fruntea partidului […]
PDL organizează Convenţie Naţională Extraordinară în două săptămâni. Vasile Blaga nu a votat
PDL a decis să organizeze Convenţia Naţională Extraordinară. Demersul a fost votat cu 36 de voturi la 14. Convenţia Naţională ar putea să se ţină la 30 iunie sau 1 iulie. La Convenţie se va decide noua conducere a PDL, inclusiv preşedintele partidului. Conform surselor Antena 3, Vasile Blaga s-a abţinut de la vot. Varianta […]
Comentarii recente