Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, că decizia de a-l nominaliza pe vicepremierul Dan Nica pentru preluarea portofoliului Administraţiei şi Internelor a fost una „necesară, potrivită şi responsabilă”. Citeste: mai mult >>>
Vanghelie: Cred că Dan Nica este potrivit pentru funcţia de ministru de Interne
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, este de părere că vicepremierul Dan Nica este potrivit în momentul de faţă pentru a prelua funcţia de ministru de Interne, el susţinând că acesta are sprijinul întregului partid. Citeste: mai mult >>>
PSD schimbă nominalizările pentru secretar de stat în MAI şi şefia DGIPI
Conducerea PSD a decis, marţi seară, să renunţe la propunerile făcute până la acest moment pentru un post de secretar de stat în MAI şi pentru şefia DGIPI, urmând ca social-democraţii să facă alte nominalizări. Citeste: mai mult
Nica, opţiunea cea mai probabilă a PSD pentru MAI – surse
Dan Nica este, potrivit unor surse social-democrate, principala opţiune a PSD pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, liderii PSD împărtăşind opţiuni diferite în ceea priveşte păstrarea acestuia şi în postul de vicepremier. Citeste: mai mult
Geoană: Sper ca în această seară să avem o propunere oficială pentru MAI
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, înaintea şedinţei BPN al partidului, că speră ca numele noului ministru al Administraţiei şi Internelor să fie anunţat marţi seară, el menţionând că a avut anterior o discuţie pe tema MAI cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc. Citeste: mai mult
Ambasadorul Ucrainei: Şi România şi Ucraina vor avea de profitat de pe urma deciziei CIJ
Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti Markiyan Kulyk a apreciat, marţi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că decizia anunţată de CIJ în disputa privind platoul continental al Mării Negre e istorică, de pe urma căreia atât România cât şi Ucraina vor avea de profitat. Citeste: mai mult
Ordonanţele privind înfiinţarea ANC, respinse de Senat
Senatorii au respins, luni, ordonanţa Guvernului privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, precum şi pe cea prin care ANC era scoasă de sub control parlamentar şi trecută în subordinea Cancelariei primului-ministru. Citeste: mai mult
Năstase: Demisia lui Dragnea e surprinzătoare
Liderul PSD Adrian Năstase a declarat, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Liviu Dragnea de la MAI e „surprinzătoare”, că formula cea mai simplă în privinţa interimatului ţine de Dan Nica şi că PSD, pierzând un ministru, ar putea câştiga un viitor secretar general în persoana lui Dragnea. Citeste: mai mult
Gabriel Oprea: Motivele demisiei lui Dragnea, aceleaşi ca şi la demisia mea
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea a declarat luni pentru MEDIAFAX că motivele care l-au determinat pe Liviu Dragnea să demisioneze din funcţia de ministru al Internelor sunt aceleaşi care l-au determinat şi pe el să facă acelaşi gest. Citeste: mai mult
Ioan Rus: Ar putea fi şi alte presiuni de numire în funcţii a anumitor oameni
Fostul ministru de Interne Ioan Rus a afirmat că Liviu Dragnea este posibil să aibă şi alte nemulţumiri decât cele legate de buget, care vor fi aflate în zilele următoare, neexcluzând posibilitatea să fie şi alte presiuni de numire în funcţii a anumitor oameni. Citeste: mai mult >>>
Geoană: Un coleg din PSD se impune în mod natural pentru şefia MAI
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, la TVR, că lista cu propuneri pentru şefia Ministerului de Interne, făcută în urma demisiei lui Dragnea, este „scurtisimă”, el precizând că un coleg din PSD se impune „în mod natural” pentru a ocupa funcţia de ministru. Citeste: mai mult
Boc se va consulta cu Geoană pentru desemnarea unui ministru interimar
Premierul Emil Boc a declarat, luni seara, că se va consulta cu preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru desemnarea unui ministru interimar al Administraţiei şi Internelor, arătând că demisia lui Liviu Dragnea reprezintă o decizie personală a acestuia. Citeste: mai mult
Comentarii recente