Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a replicat, într-un interviu, acuzelor că nu s-ar trezi devreme, el ţinând să precizeze că doarme cât vrea, că se scoală atunci când vrea, că doarme liniştit atunci când se culcă şi că aceia care îi aduc astfel de acuzaţii sunt „găinari”. „Adevărul este că mă trezesc când vreau eu, indiferent […]
Ponta: Ungureanu mi-a spus că nu poate el s-o schimbe pe Anastase, deşi ar vrea
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în discuţia telefonică pe care avut-o cu premierul Ungureanu, acesta a dat dreptate opoziţiei cu privire la cele patru condiţii pentru a reveni în Parlament, transmiţându-i că el nu poate să o schimbe pe Roberta Anastase, deşi ar vrea, potrivit Mediafax. „Am discutat cu Crin Antonescu, cu […]
Alegerile locale din 2012 vor avea loc in 10 iunie. Turul al doilea, la 24 iunie
Scrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, municipali, judeteni si a presedintilor consiliilor judetene va avea loc in data de 10 iunie 2012, a anuntat, intr-un briefing de presa, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu. Executivul a aprobat, la 13 martie, un set de hotarari privind organizarea alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale din acest […]
Ungureanu: Iau în calcul şi o candidatură la prezidenţiale
Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, că ia în calcul varianta unei candidaturi la prezidenţiale. În acelaşi timp, premierul a precizat că principala sa preocupare este să „dovedească performanţe” din funcţia în care se află acum.”Întâi am de dovedit performanţe în ceea ce fac acum, indiferent […]
Europarlamentarul EBA a deschis gura din nou: Să nu încercăm să fim mai bărbaţi decât bărbaţii
Elena Băsescu s-a încurcat din nou în timpul unui discurs susţinut la Parlamentul European. De această dată susţinea la Bruxelles egalitatea între bărbaţi şi femei . Mezina preşedintelui Traian Băsescu spune că pentru ea a fost destul de greu să reuşească în politică şi recomandă femeilor din toată lumea să muncească mai mult decât bărbaţii, […]
USL cere demisia ministrului Baba şi ameninţă cu depunerea unei moţiuni de cenzură în cazul UMF Târgu Mureş
USL va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Ungureanu va adopta hotărârea de Guvern privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, a anunţat, luni, fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei. Deputatul PNL Adomniţei a declarat că Uniunea Social Liberală (USL) cere demisa de urgenţă a ministrului Educaţiei […]
Oana Mizil a anunţat că demisionează din PSD
Deputatul Oana Mizil a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că demisonează din PSD, ea susţinând că judeţul Călăraşi – unde a fost preşedinte al organizaţiei PSD, funcţie din care a fost schimbată în urma deciziei BPN – „a fost vândut la propriu” PNL de către PSD.”Am intrat în politică cu convingerea că pot face […]
Traian Băsescu: Am rupt orice legătură cu Petrom, pentru că este o companie imorală
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune televizată, că a rupt orice legătură cu Petrom, ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză, conform Mediafax. Preşedintele a adăugat că politica acestei companii este „imorală”. „Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petrom, ca semn de protest […]
Abuzurile directorului Sova de la Posta, subiect de interpelare in Parlament
Deputatul Gabriel Vlase a depus in Parlament in şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din data de 05 martie 2012 o Interpelare care are ca subiect abuzurile directorului OJ Posta Bacau, Sorin Sova. Deputatul bacauan solicita nu numai un punct de vedere din partea ministerului abilitat si a Companiei Posta romana, dar si masurile care […]
ANALIZĂ: Băsescu vorbeşte despre reîntregirea salariilor, după multiple avertismente despre populism
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, miercuri, în Parlament, despre necesitatea găsirii unor soluţii pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, deşi el se pronunţase, anterior, în câteva rânduri, pentru evitarea măsurilor care pot „pulveriza” tot efortul făcut de români în 2009, 2010 şi 2011.Şeful statului a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii […]
SONDAJ IMAS – Raed Arafat şi Regele Mihai I în top. Ponta peste Antonescu. Ungureanu – in top 5
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, este cel mai popular personaj public din România ultimilor ani. Potrivit sondajului realizat de IMAS la comanda ziarului „Adevărul” în luna februarie, 76,1% dintre cei intervievaţi au încredere în Raed Arafat. Cu acest scor, el îi depăşeşte cu mult pe liderii politici măsuraţi de IMAS în ultimii […]
Ungureanu începe să-i calce pe coadă pe cei din PDL. Ar putea fi exclus din partid
Potrivit unor surse citate de jurnalul.ro, pedeliştii aşteaptă să-l sacrifice pe Ungureanu cu prima ocazie , la prima greşeală. Premierul Ungureanu şi-a arătat muşchii în momentul în care PDL ar fi vrut să schimbe din funcţie şefii de agenţii guvernamentale. „Îmi vorbiţi despre un lucru despre care eu nu am ştiri, în ceea ce priveşte […]
Comentarii recente