Cele mai recente studii confirmă ceea ce bunul simţ intuise deja: stomacul este al doilea creier, de cele mai multe ori la fel de puternic precum cel din cutia craniană. O echipă de cercetători ai Universităţii California a descoperit că stomacul are peste sute de milioane de neuroni, aproximativ la fel ca în creierul unui câine. De […]
Nucşoara luptă cu depresia şi anxietatea
Antioxidantă, antimicrobiană, psihoactivă, carminativă şi antiinflamatoare, nucşoara este utilă în anxietate, insomnii, uşurarea durerilor, stimularea sistemului imunitar şi combaterea unor infecţii bacteriene. Soluţie naturală contra depresiei şi anxietăţii Miristicina şi elemicina, compuşi prezenţi în nucşoară, activează serotonina, substanţă responsabilă de starea de fericire şi dopamina, neurotransmiţătorul care ajută la controlarea centrilor de plăcere din creier. […]
Cum poţi să lupţi împotriva imunităţii scăzute a organismului
Ne-am obişnuit ca, de fiecare dată când ne îmbolnăvim, să dăm vina pe imunitatea scăzută a organismului. Dar ce reprezintă, de fapt, imunitatea scăzută, cine sunt cei mai afectaţi si cum putem să dam o mână de ajutor sistemului nostru imunitar? Atunci când este atacat de bacterii, virusuri sau fungi, organismul luptă prin intermediul celulelor […]
Românii, interesaţi de un stil de viaţă sănătos. 87% consumă băuturi bio
Tot mai mulţi dintre noi optăm pentru un stil de viaţă sănătos, iar asta o arată popularitatea crescută din ultimii ani a băuturilor vegetale şi în rândul persoanelor care nu au probleme de sănătate. Peste 36% dintre români aleg pentru consumul zilnic băuturi vegetale, iar din meniu, la micul dejun, nelipsite sunt cerealele, se arată […]
Trombocitoza: simptome, cauze, tratament
Trombocitoza este o condiţie medicală care constă într-un nivel crescut al trombocitelor, de peste 450.000/microlitru de sânge. Valorile normale ale trombocitelor variază între 150.000 şi 450.000/microlitru de sânge. Trombocitoza este împărţită în două categorii: trombocitoză primară (cauzată de leucemie acută mieloidă, policitemia vera şi alte sindroame mielodisplastice) şi trombocitoză secundară (cauzată frecvent de carenţa de fier, de […]
Sucul de roşii: beneficii, dezavantaje pentru sănătate, reţetă
Sucul de roşii este una dintre cele mai populare băuturi care oferă o largă varietate de vitamine, minerale şi antioxidanţi. Este bogat în licopen, un antioxidant puternic care vine la pachet cu impresionante beneficii pentru sănătate. Cu toate astea, mulţi susţin că sucul de roşii nu este atât de sănătos precum roşiile întregi, dar haideţi să aflăm […]
Transaminazele: ce analize sunt şi de ce ar trebui să le faci
Testul de măsurare a transminazelor din corp (ALT) măsoară nivelul de enzime de acest tip din sângele tău. ALT este o enzimă produsă de celulele din ficat. Ficatul este cea mai mare glandă a corpului şi are câteva funcţii importante, printre care fabricarea proteinelor, depozitarea vitaminelor şi fierului, eliminarea toxinelor din sânge, producţia bilei cu rol în […]
Rădăcina de lemn dulce: tratează tusea şi răcelile
Cea mai frecventă utilizare a lemnului dulce este în tratarea tusei şi a răcelilor. Lemnul dulce este util în special pentru tratarea tusei cu expectoraţie sau pentru tratarea răcelilor care sunt însoţite de dureri stomacale. În cultura ierburilor vindecătoare, lemnul dulce se utilizează la prepararea formulei anti-cancerigenă Hoxsey şi este considerat de mare ajutor în reglarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale. Poate […]
Tratament pentru infecţie în gât – 5 metode care nu dau greş
Iarna şi-a intrat în drepturi şi, odată cu ea, numărul cazurilor de faringite şi laringite este în continuă creştere. Aerul rece favorizează apariţia infecţiilor în gât, mai ales în cazul copiilor mici, care aleargă cu gura deschisă şi permit astfel aerului rece să pătrundă în căile aeriene. Însă şi adulţii se pot confrunta cu dureri […]
Ceaiul verde: dezavantaje consumului în exces, pentru sănătate
Multe s-au spus de-a lungul timpului despre ceaiul verde. Ştim, are numeroase beneficii şi parcă nu ne-am sătura de el, dar ca oricare altă băutură, are şi părţile sale mai puţin bune. Şi nu sunt puţine. Recunoaşte, ai avut momente în care te-ai întrebat dacă ceaiul verde este bun pentru sănătate şi, deşi este una […]
De ce a crescut rezistenţa la antibiotice şi cum se poate preveni aceasta
Rezistenţa la antibiotice apare atunci când germenii precum bacteriile şi ciupercile dezvoltă abilitatea de a învinge medicamentele destinate să-i omoare. Astfel, infecţiile se tratează mai greu, şi, uneori, devin chiar imposibil de vindecat. Unele boli comune pot deveni incurabile dacă bacteriile care le-au generat nu mai sunt susceptibile la tratamentul antibiotic. Rezistenţa la agenţii antimicrobieni […]
Fructul sweetie, indicat persoanelor care au colesterolul mărit
În ultimii ani am început să vedem prin supermarketuri tot felul de fructe exotice, dar rareori le punem în coşul de cumpărături, pentru că nu ştim mare lucru despre ele, ce gust au, dacă ne fac bine sau rău, câte calorii au etc. Printre acestea se numără şi sweetie, un fel de grepfrut mai micuţ, dar de culoare […]
Comentarii recente