Inter Milano şi ŢSKA Moscova s-au calificat în sferturile de finală ale celei mai importante competiţii inter-cluburi din lume, Liga Campionilor. Mourinho s-a întors la Londra din postura de adversar al echipei la care a scris istorie (a luat două titluri în Premier League) şi i-a întristat pe fanii de pe Stamford Bridge. „The Special One” a gândit perfect meciul, astfel că Drogba & co au avut foarte puţine spaţii. Mai mult, campionii Italiei au dat …
Andre Agassi şi-a cerut scuze după ce a glumit pe seama lui Pete Sampras
Fostul jucător american de tenis Andre Agassi şi-a cerut scuze, într-un interviu acordat ESPN, pentru ironiile la adresa compatriotului său Pete Sampras, lansate în cursul unui meci de caritate disputat săptămâna trecută la Indian Wells (California).
Fotbal: Eugen Nae, amendat cu 6.800 lei de Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis să-l amendeze pe antrenorul cu portarii al Unirii Urziceni, Eugen Nae, cu suma de 6.800 lei şi să-l suspende două jocuri, pentru comportamentul nesportiv de la meciul cu FC Timişoara (0-0), de duminică, din etapa a 21-a a Ligii I Gamebookers.com la fotbal.
Familia sănierului georgian decedat la Jocurile Olimpice de la Vancouver va primi o indemnizaţie
Familia sănierului georgian mort la antrenament în ziua de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Vancouver va primi o indemnizaţie corectă, au anunţat organizatorii Jocurilor. Nodar Kumaritaşvili a murit, la 21 de ani, pe 12 februarie, după ce s-a lovit de un stâlp metalic la al 16-lea şi ultimul viraj al pistei olimpice de la Whistler.
Fotbalul bacauan la rascruce de vanturi
Disputa dintre actionarii FCM Bacau, echipa care activeaza in Liga a II-a a ajuns la cote alarmante. “Este in joc soarta FCM Bacau, dar nu si a fotbalului bacauan”, a afirmat Relu Damian, presedintele FCM Bacau. S-a ajuns in aceasta situatie pentru ca, in viziunea presedintelui Damian, FCM are conturile blocate si se afla in […]
Clasamentul Ligii I
Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXI-a:
Rezultate complete din Liga I
Rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXI-a a Ligii I:
Bayern Munchen, in TOP 10 nou-promovate senzationale
In Liga 1, pe primele doua locuri se afla in acest moment doua echipe care acum cateva sezoane inotau in anonimatul ligii a treia. O buna ocazie pentru a trece in revista unele dintre cele mai bune sezoane din istorie ale unor echipe nou-promovate, dupa o ierarhie facuta de goal.com. 10. HOFFENHEIM – Bundesliga, 2008/2009, […]
Nationala U23, remiza alba cu selectionata Italiei
Selectionata Under 23 a Romaniei a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul dispuatat miercuri pe stadionul Giulesti, in compania nationalei U23 a Italiei, partida ce conteaza pentru Grupa A a a „International Challenge Trophy”, editia 2009-2011 . Sub comanda lui Razvan Lucescu, tricolorii au dominat partida, insa nu au avut noroc in fata portii. Prima […]
HCM Constanţa – MKB Veszprem in optimile Ligii Campionilor
Formaţia de handbal masculin HCM Constanţa va juca in optimile de finala ale Ligii Campionilor impotriva ungurilor de la MKB Veszprem, conform tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la Viena. Meciul tur se va juca la Constanţa intre 24 şi 28 martie, in timp ce returul este programat in Ungaria o saptamana mai […]
Arsenal şi Bayern Munchen s-au calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor
Germanii de la Bayern Munchen au fost invinşi, in deplasare, de Fiorentina, scor 3-2, dar cu toate acestea au acces in sferturi datorita numarului mai mare de goluri marcate in deplasare, dupa ce in prima manşa au caştigat pe teren propriu, scor 2-1. In partida de la Florenţa, Fiorentina a condus de doua ori la […]
Fotbal, Liga a IV-a: Rezultatele etapei a XVIII-a
În aceast weekend a debutat returul campionatului Diviziei D la fotbal. De notat că lidera clasamentului, Mesagerul Bacău, s-a impus la limită în faţa formaţiei de pe locul 14, Consart Şerbăneşti.
Comentarii recente