Ieri dimineata, la cele doua universitati din municipiul Bacau a fost deschis oficial, si festiv, noul an universitar. Reporterii au fost antrenati intr-o adevarata cursa contracronometru, deoarece intre cele doua festivitati de deschidere a fost un interval de numai o ora, Universitatea „George Bacovia” avand programata festivitatea din Aula „Moldova” de la ora 10.00, iar […]
Noua proiecte europene la Colegiul National «Vasile Alecsandri »
Profesorul Vasile Cautis, directorul Colegiului National «Vasile Alecsandri», a organiozat la sfarsitul saptamanii trecute o noua conferinta de presa, pentru a prezenta cele noua proiecte europene derulate sau aflate in curs de derulare. Au prezentat, succesiv, proiectele pe care le coordoneaza, profesorii Stefana Balan si Ioan Grintescu, Florenta Popa si Oana Mihaila, Loredana Rusu, Afrodita Timofti, […]
Primarul din Berzunţi s-a izbit cu tractorul instituţiei într-o furgonetă şi a fugit de la locul accidentului
Gheorghe Balan, primarul comunei Berzunţi, s-a ales cu dosar penal, întocmit de poliţiştii din municipiul Oneşti, după ce s-a izbit cu tractorul Primăriei într-o furgonetă ce aparţine unei firme de curierat. Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 16:00, când edilul, aflat la volanul unui tractor al Primăriei, a pierdut controlul autovehiculului şi a […]
Noul Cod Civil intră în vigoare de astazi, sâmbătă, 1 octombrie
Noul Cod Civil intră în vigoare astazi, sâmbătă, 1 octombrie, urmând să îşi producă efectele imediat, însă procesele în instanţă pe baza noii reglementări vor începe probabil peste câteva luni. Odată cu Legea 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil, la 1 octombrie intră în vigoare şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia, […]
Cum ni se schimbă viaţa de la 1 octombrie
Agenţii economici ar putea plăti mai mult pentru gazele naturale începând cu luna viitoare, ceea ce s-ar putea reflecta şi în preţurile produselor finale achiziţionate de consumatori. Tot la 1 octombrie intră în vigoare Codul civil care aduce modificări serioase în relaţiile client-bancă şi în cele dintre soţi. Blândă până acum, toamna se va face […]
Elena Udrea vrea să candideze în Ţinutul Secuiesc
Udrea vrea în Ţinutul Secuiesc! Declaraţia a fost făcută, joi, chiar de către Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la Miercurea Ciuc.Elena Udrea a mai spus că autorităţile locale de acolo au făcut eforturi deosebite şi au reuşit să acceseze foarte multe fonduri europene. „Văzând cât de mult suflet am pus şi câte lucruri s-au făcut […]
Spitalul de Pediatrie – desfiintat juridic
Spitalul Judetean de pediatrie a fost desfiintat juridic si reorganizat in subordinea SJU Bacau. Discutiile pe acest subiect au capatat conotatii politice si au durat mai bine de o ora si jumatate. Argumentele tehnice au depasit in final remarcile politicianiste. Cei nedumeriti de replicile acide ale consilierilor judeteni au ramas medicii de la SJP si […]
Topul celor mai periculoase meserii din România
Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente mortale de muncă sunt construcţiile şi transporturile.În primele 6 luni ale anului 2011, a fost înregistrat un număr de 1.444 persoane accidentate, din care 66 mortal. 1. Construcţii În primele 6 luni ale anului 2011, au fost 8 accidentaţi mortal, […]
Jurnalista Cezara Duta nu mai e…
Dupa o lunga si dificila lupta cu boala necrutatoare, inima colegei Cezara Duta a incetat sa mai bata. Canal 6, Euro TV, Monitorul de Bacau, Ziarul de Bacau, Semne Particulare, Desteptarea si Adevarul de Seara, e o enumerare rapida a redactiilor unde a lucrat Cezara. De-a lungul vremii a fost corespondent pentru presa si televiziunile […]
Somajul explodeaza: 770 mii de oameni fara loc de munca
Rata şomajului, în creştere: Peste 770.000 de români nu au un loc de muncă.Şomajul a crescut anul acesta faţă de 2010. Aşa arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în al doilea trimestru din 2011, rata şomajului a fost de 7,2 %, faţă de 6,8 procente înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. […]
Bacău. Un bărbat dependent de etnobotanice s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune
Un bărbat de 30 de ani le-a dat de lucru duminică seara poliţiştilor şi medicilor din Bacău. Fără să spună un cuvânt apropiaţilor, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune şi a început să ameninţe că se va arunca în gol. Până să se arunce, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut. Nu reuşise să […]
Uniunea Europeana, in impas
Pe fondul temerilor privind reintrarea economiei globale în recesiune, România are, în teorie, un avantaj deosebit faţă de multe alte state: accesul la peste 20 de miliarde de euro din fonduri europene. Gradul real de absorbţie în cazul proiectelor derulate prin Fondul de Coeziune, fie că este vorba despre cele de Mediu, de Transporturi sau […]
Comentarii recente