Apa neagra la robinete, sute de milioane de lei in buzunarele directorului de la RAGC Bacau. Cu un salariu de circa 30 de milioane de lei pe luna, la care se adauga sporuri de pana la 50 la suta, Adrian Craiovan (foto) urmeaza sa primeasca, dupa inchiderea exercitiului financiar al anului, alte peste 400 de milioane de lei, ca premiu. In total, cam un miliard de lei pe an.
La fel ca in fiecare an, directorul Regiei Autonome de Gospodarire Comunala (RAGC) Bacau se pregateste sa-si umple buzunarele cu cateva sute de milioane de lei, ca premiu. Conditia esentiala pentru a-si completa veniturile este sa indeplinineasca indicatorii de performanta impusi prin lege. Iar pana acum, de cand ocupa aceasta functie, nu au fost probleme de acest gen. Iritat ca a fost intrebat daca si in acest an va primi premiul, directorul Craiovan a tinut sa precizeze ca totul este conform legii si ne-a trimis sa studiem legislatia.
Maximum la sporuri, maximum si la premiu
Totul este legal, nimic de spus, am studiat legislatia. Ne-am conformat. Chiar daca acolo, la un anumit capitol, se prevede ca acel premiu se poate acorda lunar “pana†la nivelul a 12 salarii de baza lunare, si nu obligatoriu maximum, la fel cum si acele sporuri lunare de 50 la suta pot fi de “cel mult 50 la suta din salariul de bazaâ€.
“Nu am nimic de ascuns, totul este conform legii, a raspuns raspicat Adrian Craiovan. Muncesc pentru salariul pe care-l iau, chiar daca acesta este echivalent cu indemnizatia lunara a unui ministru secretar de statâ€.
Adica vreo 30 de milioane de lei, venit brut lunar, la care se adauga alte sporuri de pana la 50 la suta, conform contractului de management. in plus, dupa aprobarea bilantul contabil anual, daca indeplineste obiectivele si criteriile de performanta impuse, veniturile lui Craiovan se completeaza cu alte 12 salarii brute, ceea ce echivaleaza cu circa 400 de milioane de lei. Iar la un calcul simplu reiese ca anual, directorul RAGC are un venit brut de un miliard de lei.
Bani ce sunt platiti din veniturile proprii ale Regiei, adica din ceea ce se incaseaza de la bacauani pentru consumul de apa. O apa murdara si foarte scumpa.
In Bacau, cea mai scumpa apa din tara
Tariful apei reci pe care o furnizeaza RAGC in municipiul Bacau pentru un metru cub, in care intra apa potabila si canalizarea, ajunge acum la aproape 29.000 de lei. Cu aceasta suma RAGC a ajuns in varf. si asta pentru ca, in tara, exista consumatori care platesc 26.000 de lei/mc, dar sunt si cazuri in care un metru cub de apa este platit cu doar 13.000 de lei. si nu vorbim de micile orase, ci de Timisoara, Iasi, Cluj si chiar Bucuresti.
O stie toata lumea si despre asta s-a mai scris. insa chiar daca s-au facut valuri, mereu ne-a fost bagat in fata programul de investitii ISPA, pentru care RAGC a contactat un imprumut de 13 milioane de euro, care va aduce imbunatatiri la calitatea apei pe care o bem zilnic. Lucru pe care il vom vedea poate abia prin 2008 ani, dupa ce vor fi finalizate cele patru proiecte ale programului. Iar rambursarea imprumutului va fi facuta tot din banii bacauanilor.
La robinete, mal in loc de apa potabila
Sa deschizi robinetul si sa curga apa maronie sau neagra nu mai este o surpriza pentru bacauani. Periodic, fiecare dintre noi primim cate o portie de mocirla din partea RAGC, care ne-a ” rasfatat” din plin cu apa tulbure sau maloasa.
Reclamatiile consumatorilor inrosesc liniile telefonice ale Directiei de Sanatate Publica (DSP) sau Oficiului de Protectie a Consumatorului. Oamenii se plang ca li se infunda filtrele de la centralele termice de apartament si cele de la apometre, ca nu se pot spala, nu pot gati si li se strica masinile de spalat. insa RAGC a gasit tot timpul explicatii tehnice si, uneori, si-a cerut scuze pentru «disconfortul creat». Iar apa potabila din Bacau ramane o reala problema.
Fara autorizatie sanitara
“Chimistii din laboratoarele Directiei de Sanatate Publica efectueaza permanent examene bacteriologice si chimice la apa care curge la robinet, spune si Marin Bustuc, director exectiv adjunct al DSP. Cu totii stim ca, mai ales in perioada avariilor, apa nu este buna de baut.
De aceea, nici pana in momentul de fata reteua de apa a orasului nu are autorizatie sanitara de functionare si aici ma refer inclusiv la statiile de captare Gheraiesti I si II, Hemeiusi si Margineniâ€. si asta pentru ca adesea apa furnizata consumatorilor nu corespunde chimic, bacteriologic si fizic STAS-urilor in vigoare. De aceea, specialistii ne recomanda “lichidul vietii†imbuteliat.
Si atunci ne punem intrebarea. Merita directorul Adrian Craiovan salariul pe care-l incaseaza? Legal, poate ca da, dar moral?
Ce spun consilierii locali care aproba an de an aceasta “practicaâ€:
George Bogatu, consilier local PSD: “Nu avem ce face. Daca indicatorii de performanta sunt indepliniti noi trebuie sa fim de acord. Este o practica care se aplica in toata lumea civilizata, iar noi nu ne putem opune. Totul este legal, iar moralitatea o sanctioneaza electoratul de obicei, nu judecatorul. in calitatea pe care o am, in conditiile in care se respecta legea, eu nu am nimic de comentat si nici nu pot fi impotrivaâ€.
Ion Raducan, consilier local PNL: “Intr-adevar apa din Bacau nu este curata, iar preturile sunt mari, insa ele reflecta investitiile facute de RAGC in sistem. Nu putem face nimic. La mijloc exista un contract de management aprobat de Consiliul de Administratie si Adunarea Generala a Actionarilor, iar noi asta votamâ€.
Marin Bustuc, fost consilier local: “Problema apei din Bacau si a salariului directorului RAGC, in momentul in care bilantul era prezentat Consiliului Local, au starnit mereu discutii si dispute. si pe mine ma intriga foarte mult, insa mereu am trait cu impresia ca Adrian Craiovan a fost protejatul cuiva. Nu are cum sa reziste acolo, daca nu este sustinut.â€
Roxana NEAGU