Citesc tot mai putine romane, iar cand o fac, le parcurg deseori in fuga, doar pentru a ma informa, pentru a lua act ca genul continua sa fie proteic si sa ne surprinda cu destule aparitii remarcabile, chiar cu capodopere.
E un soi de criza, de cativa ani, literatura beletristica nu ma mai atrage, iar fictiunile romanesti tind, ca interes, spre zero. De vina e lipsa de timp, poate si varsta, sentimentul ca, dupa 50 de ani, constiincios cum ai fost pana acum, ti-au ramas, vai , atatea alte lucruri de gandit, de citit, poate si de scris. Dar si o suficienta doza de satietate de imaginarul aproape gratuit al romanelor, frizand lehamitea si o vaga neincredere. Mai mult ca oricand, am nevoie de certitudini, venite din meditatie si cercetare, de mari sinteze teoretice elaborate de biologi, filozofi, sociologi, psihologi etc., de ganditorii avizati ai planetei, care sa-mi explice, fie si utopic, sensul „definitiv†al lumii de azi si de ieri. Iar pentru asta imi trebuie timp, mult timp. si renuntare la fictiune, asa , ca o pedeapsa tarzie…
In schimb prietenilor mei nu le poate trece prin cap ca un impatimit de literatura ca mine citeste mai putine romane ca altadata si, de cate ori se iveste vreo ocazie, unii dintre ei imi aduc carti in franceza, indeosebi …romane. Asa a ajuns la mine acum, inainte de sarbatori, „La lectriceâ€, un roman aparut in urma cu aproape 20 de ani, reeditat, ecranizat in 1988, cu Miou-Miou in rolul principal. Nu stiu daca a fost tradus in romaneste. Autorul e cunoscutul Raymond Jean, un scriitor marcat de realismul social, care a cochetat, la inceput, cu noul roman; aparator al ideilor de dreptate si al oprimatilor sistemelor totalitare, si-a consacrat cariera cu eseuri si fictiuni angajate. Fara sa-si renege convingerile politice si estetice ale unui intelectual de stanga, a ales, mai tarziu, forme narative mai putin realiste.
In „La lectrice†(„Cititoareaâ€), satira sociala merge mana in mana cu comedia, intr-o scriitura ironica si alerta. Naratoarea, Marie-Constance G., are determinarea si curajul eroinelor lui Raymond Jean. E o femeie maritata, fara copii, fara slujba, in varsta de 34 ani. O razvratita impotriva oricarei ordini prestabilite, adepta a libertatii morale si a moravurilor libertine. E mare iubitoare de clasici, in care afla principii si idei fondatoare. intr-o zi, hotaraste sa dea un anunt la ziar pentru a deveni cititoare la domiciliu.
Noua postura ii va permite sa intalneasca personaje surprinzatoare, pe care ea le va asocia, de fiecare data, cu mari scriitori. interesant e ca toti cei vizitati ii vor dezvalui ineditei cititoare secrete importante ale vietii lor, adevaruri intime, ascunse cu grija pana atunci. Printr-o stranie conventie, Marie-Constance G. devine „stapana†vietii acestor personaje. Ca intr-un alt roman. Eric, tanar handicapat in scaun cu rotile, e primul sau auditor. Pentru el, a ales „La main gaucheâ€, de Maupassant. intamplator? Tanarul e atat de impresionat de „cititoarea†lui, incat va fi spitalizat. Generaleasa Dumesnil, de 82 de ani, cere sa i se citeasca fragmente din Marx. Michel Dautrand asculta „Leçon de choses†a lui Claude Simon si se indragosteste atat de tare de ea, ca-i cere sa plece cu el in Zimbabwe. Clorinde, o fetita de 8 ani, opteaza, desigur, pentru „Alice au pays des merveillesâ€, iar Marie-Constance il va regasi pe Eric care, pentru aniversarea sa, l-a invitat pe Joël, un prieten orb. impreuna il vor descoperi pe Francis Ponge.
Dar treaba se complica atunci cand un magistrat pensionar o invita sa-i citeasca „Les cent vingt journéesâ€, celebra carte a marchizului de Sade. imaginati-va, de asemenea, un comisar suspicios, care nu iubeste deloc literatura, si un profesor caruia Marie-Constance i se destainuie, ca sa aveti in fata protagonistii acestei pledoarii pentru fascinanta lume a cuvintelor. in egala masura, o inteligenta poveste erotica despre ciudatele relatii conflictuale dintre suflet si trup.
O, daca s-ar inventa si la noi o astfel de meserie, cu siguranta ca mi-as angaja o astfel de cititoare. Ca sa-mi tina loc de fictiune. Dupa sarbatori, o sa urmaresc mai atent mica publicitate …
GHEORGHE IORGA
