O echipa de la DNA a ridicat marti de la Prefectura Bacau mai multe dosare referitoare la retrocedarile de fond forestier din judet.
Actele erau in grija subprefectului Gheorghe Hura si au fost ridicate in lipsa acestuia, el fiind trimis in delegatie la Cluj. Al doilea subprefect al judetului, Nicolae Olaru, a confirmat faptul ca persoanele care au ridicat dosarele referitoare la retrocedarile de padure de la Valea Muntelui sunt de la DNA, insa a evitat sa ofere alte amanunte.
Conform unui raport intocmit de o echipa mixta de control formata din reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si Romsilva, in judetul Bacau peste 11.000 de hectare de padure ar fi fost atribuite unor persoane cu functii in administrarea judetului.
Raportul il face vinovat de aceasta situatie de subprefectul Gheorghe Hura, care la vremea respectiva ocupa functia de director general al Prefecturii.
Hura sustine, insa, ca raportul este tendentios: „Faptul ca sunt singurul nominalizat in acest raport este foarte grav. Am fost judecat de o comisie care nici macar nu cunoaste legea”. El spune ca exista documente si hotarari judecatoresti, atat din perioada reformei agrare cat si din vremurile noastre care il apara de invinuiri.
Razvan BIBIRE