Soldatul american James Barker a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă pentru participarea sa la violarea şi uciderea unei tinere irakiene de 14 ani şi asasinarea altor trei membri ai familiei acesteia, informează AFP, Reuters şi AP.
Curtea marţială din Fort Campbell /Kentucky, centrul SUA/ a decis excluderea lui Barker din armată şi condamnarea sa la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea de eliberare condiţionată.
Este cea mai severă pedeapsă pronunţată până acum împotriva unui soldat american din Irak.
James Barker, în vârstă de 23 de ani, era unul dintre cei patru soldaţi americani inculpaţi în legătură cu crima de la Mahmudiyah din luna martie. El le-a relatat în detaliu procurorilor desfăşurarea cvadruplului asasinat şi ar putea depune mărturie împotriva celorlalţi coacuzaţi. Doi dintre aceştia, ca şi presupusul lider al grupului, Steven Green, care este urmărit în justiţia civilă, riscă pedeapsa cu moartea.
Cei cinci, care la vremea crimei erau membri ai prestigioasei divizii 101 aeropurtate, sunt acuzaţi de organizarea unui atac împotriva fetei reperate cu câteva zile mai devreme de Green.
Potrivit acuzării, Steven Green şi cei patru au descins în noaptea de 11 spre 12 martie la domiciliul adolescentei din Mahmudiyah /30 km sud de Bagdad/, i-au omorât pe părinţii ei şi pe sora ei mai mică, după care Green şi cel puţin încă unul dintre soldaţii americani au violat-o şi ucis-o pe fată.
Steven Green, care are 21 de ani ÅŸi a fost exclus din armată pentru ‘tulburări de personalitate’, s-a declarat nevinovat săptămâna trecută, la o audiere în faÅ£a unui judecător federal din Louisville /Kentucky/. CeilalÅ£i trei soldaÅ£i încă nu au indicat cum vor pleda.
ROMPRES