Primaria Onesti „s-a ingrasat”

Organigrama Primariei Onesti s-a extins recent, prin infiintarea unei noi structuri, Biroul de achizitii publice, care va avea 6 angajati. Noua structura face parte din Directia economico-financiara, aflata sub directa coordonare a primarului Emil Lemnaru, si se va ocupa de toate procedurile privind achizitiile publice, de la atribuirea contractelor si pana la asigurarea publicitatii prevazute de lege.

Odata cu noua organigrama, s-au operat modificari si in statul de functii pentru aparatul de specialitate al primarului, precum si in situatia functiilor si a numarului de personal. Toate aceste modificari au fost aprobate de consilierii locali, la ultima sedinta, insa au existat si voci care au criticat permanenta extindere a Primariei Onesti. “La ritmul acesta de crestere a numarului de salariati, Primaria Onesti va ajunge cat Parlamentul Romaniei – ne-a spus consilierul Mihai {ova. Ca numar de salariati, Primaria Onesti e mai mare acum decat Primaria Bacau, iar resursele financiare consumate din bugetul local, pentru salarii, sunt enorme, comparativ cu marimea si nevoile orasului”.

Sportul si tineretul – fara finantare

Nemultumirile lui Mihai Sova, dar si ale consilierilor Stefan Martin, Gheorghe Balbaie, Mircea Cetean si Leonard Croitoru, s-au datorat si faptului ca mai multe proiecte privind finantarea unor activitati sportive si de tineret au fost respinse la ultima sedinta a Consiliului Local Onesti, pe motiv ca nu mai sunt bani la bugetul local. Printre initiativele respinse figureaza proiectul lui {tefan Martin, de cofinantare a echipei de fotbal Inter Onesti, cu 10.000 RON, si regulamentul propus de Mihai Sova, pentru finantarea activitatilor de tineret din municipiu.

Sprijin indirect

Cei nemultumiti au apreciat ca stadioanele, cluburile sportive si salile de sport care exista la Onesti devin inutile daca nu sunt sprijiniti si sportivii, iar tineretul va fi afectat. Pe de alta parte, primarul Emil Lemnaru si viceprimarul Ioan Negoita, au precizat ca municipalitatea onesteana acorda sprijin indirect sportului, prin intretinerea bazelor sportive si a stadioanelor, dar si prin construirea unor noi sali de sport, iar pentru tineret s-au creat unele facilitati, cum ar fi accesul gratuit la Internet, insa bugetul local nu permite o finantare directa a activitatilor sportive si de tineret. “Daca nu s-ar cheltui atatia bani cu salariile angajatilor din Primarie, care sunt din ce in ce mai multi, ar ajunge banii si pentru finantarea sportului si activitatilor de tineret”, i-a contrazis Mihai Sova pe reprezentantii executivului local. Gheorghe LEU

Comentarii

  1. jm3ch3ru! a zis:

    ar trebui sa sprijine si sportivi , shi asa toti din muncitorii din primarie au salariile foarte mari , ar trebui sa cedeze shi ei macar 5% din salariile lor pt sportivi

  2. Comment Emil a zis:

    Chiar de ce se mai constriiesc sali de sport daca nu sunt ajutati si sportivii? ma refer la volei feminin si handbal copii.
    Exista o explicatie de aici nu sunt procente sau dividente! Nu se pot construii vile!

  3. ex-onestean a zis:

    D-le LEMNARU, luati lectii de la domnul GHEORGHE STEFAN, de la PIATRA-NEAMT. un primar care stie sa sustina activitatile sportive, si mai ales fotbalul, cu fonduri de la bugetul local. Suporterii oneteni au nevoie de echipa lor de suflet si poate ca la urmatoarele alegeri locale va vor rasplati pt efort cu voturile lor.

  4. in onesti se face ce se face, dar locuri de joaca pentru copii nu. Pana si Tg. Ocna are parc amenajat cu diverse leagane si alte minuni, dar la Onesti nu se poate. De ce? Copiii nostri nu merita decat vechitura aia de parc?

Adauga un comentariu

*