Principalul punct de atractie a evenimentului lansarii monumentalului volum „Marturisiri, o identittate europeana” a fost, se intelege, prezenta la Tescani a Nadiei Comaneci, gimnasta perfecta, de departe cel mai cunoscut si cel mai eficient ambsador al Romaniei pe intreg mapamondul.
Am fost foarte flatat cand, abia coborata din masina care-o adusese la Tescani, s-a indreptat zambind spre mine, cu mana intinsa si cu un zambet care-i lumina intreaga fata. „Sarut manuta, Nadia, bun venit printre noi! Si ma bucur ca nu m-ai uitat”. „Sa va uit? Asta-i buna, doar ne cunoastem de-o viata. Si, pe urma, nici n-a trecut prea mult de la ultima revedere”. Ii ofer Nadiei un ziar, un numar vechi al „Desteptarii”, din 5 august 1999, cu reportajul „Nadia, dulcea tornada”, ziar pe care nu-l vazuse si care-mi fusaese cerut, telefonic, de tatal Nadiei, Gheorghe Comaneci. Din spate se apropie Bart Conner.
Zambeste larg si mi se adreseaza in romaneste: „Ma bucur sa va cunosc”. Ii aduc aminte ca ne-am cunoscut la Bacau, chiar la prima sa vizita „pe meleagurile Nadiei”. Se corecteaza imediat, cu acelasi zambet larg: „Atunci, ma bucur ca ne revedem”. Ne strangem mainile. Ma surprinde cu o alta propozitie corect rostita in romaneste: „Prietenii Nadiei sunt si prietenii mei”.
Doamna Alexandrina, mama Nadiei, coboara din masina cu micutul Dylan in brate. E foarte somnoros, dormea inca atunci cand masina oprise in fata treptelor vestitului conac de la Tescani. In jurul micutului, al bunici sale si al lui Bart Conner se imbulzesc toti reprezentantii mass-media, deloc putini.
Profit de situtatie si o intreb pe Nadia: „Cum merge Fundatia Nadia Comaneci?” I se citeste satisfactia in voce: „Eu zic ca merge bine, uneori chiar foarte bine, ii putem ajuta pe multi si asta ma bucura in mod deosebit. Sunt sigura ca in curand vom fi si mai eficienti”.
Gazdele lanseaza o invitatie „de interior” si toti cei prezenti patrund in sediul asezamantului Tescani. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean si principalul „vinovat” de evenimentul de la Tescani, isi demonstreaza si de aceasta data rigoarea: „Va rog st intrati, oaspetii la dreapta, presa la stanga, pentru conferinta de presa”. Reusesc sa-i smulg Nadiei inca vreo cinci minute, in drum spre „locurile indicate”.
– Nadia, ai si alte obiective ale Fundatiei, in afara sprijinirii sportului de performanta, a gimnasticii indeosebi?
– I-am spus si domnului presedinte Benea ca sunt dispusa sa ajut oricand judetul Bacau, oricand si ori de cate ori pot. Nu voi uita niciodata ca sunt romanca si ca Bacaul mi-a fost leagan de cand am venit pe lume si voi face pretutindeni lobyy in favoarea Bacaului. Sper sa pot sprijini unele proiecte. Bacaul trebuie sa devina ceea ced merita sa fie si asta intr-un timp cat mai scurt. Si albumul care va fi lansat azi va fi o poarta spre inima multor oameni pe care-i cunosc si care ne pot ajuta mult. E foarte bine ca textul a fost tradus si in limba engleza.
– Oricum, l-ar fi tradus Bart.
– (Rade in cascade.) Ei, Bart mai are inca multe de invatat in limba romana, nu i-am spus chiar totul, nu vreau sa inteleaga chiar tot ce vorbesc eu cu mama la telefon.
– Dar Dylan?
– Cu Dylan vorbesc mult in romaneste. Peste putina vreme il va depasi pe Bart.
– Spune-mi, pe cate din fostele tale colege de echipa le-ai revazut in ultimii ani?
– O mai tineti minte pe Iuliana Marcu?
– Ba bine ca nu, pot sa-ti spun toata echipa de copile pornita sa cucereasca lumea, atunci, la inceputul anilor ’70.
– Chiar toata echipa?
– Pai, sa vedem: Nadia, Dorina (Teodora Ungureanu-n.n.), Iuliana Marcu, Georgeta Gabor, Luminita Milea, Mariana Cojanu, Gabriela Sabadis …
– (Bate din palme) Excelent, chiar sunt toate! Ei bine, Iuliana Marcu e acum cu mine, ma ajuta foarte mult de cand a venit pe lume Dylan. O mai vad pe Emila Eberle, care e cu Geza Pojar la Sacramento, destul de aproape de noi…
Ajunsi la usa, ne despartim, conform indicatiilor: oaspetii la dreapta, presa la stanga. Simt ca, pentru prima data, Nadia si cu mine suntem in tabere separate. Din fericire, sprte finele manifestarii mai reusesc sa-i rapesc Nadiei cateva minute:
– Nadia, ce-mi poti spune despre cele 13 fetite de la Academia voastra de gimnastica, pe care le-ai adus cu tine la Onesti in urma cu niste anisori?
– Au crescut mult de-atunci, inclusiv pe planul performantei sportive. De cateva dintre ele se va auzi curand … la nivel inalt.
Din nefericire pentru reporter, magnetul Nadia avea acelasi efect irezistibil si un cerc larg de admiratori au inconjurat-o, unii pentru autografe, altii doar pentru a-i strange mana sau, pur si simplu, doar pentru a o privi mai de aproape, de a o auzi vorbind. M-am resemnat cu gandul ca eu am stat in preajma Nadiei ani si ani, in sala de antrenament si in marile concursuri, din 1970 si pana cand „gimnasta perfecta” si „invingatoarea computerelor” si-a incheiat fenomenala cariera sportiva, care avea sa-i aduca cel mai ravnit titlu, acela de Sportiva secolului XX, inaintea tuturor celebritatilor care au onorat sportul mondial, intre anii 1900 si 2000.
– Iti multumesc, Nadia, si va urez numai fericire, tie, lui Bart, micutului Dylan si tuturor celor ce-ti sunt dragi!
Stefan OLTEANU
