Doi poliţişti, reţinuţi pentru luare de mită

Urmare a activităţilor întreprinse de către ofiÅ£erii DirecÅ£iei Generale AnticorupÅ£ie – Ilfov, cu sprijinul ofiÅ£erilor D.G.A. – Giurgiu ÅŸi a DGIPI, la data de 1 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul BucureÅŸti a dispus reÅ£inerea agenÅ£ilor de poliÅ£ie P. VASILE ÅŸi C. MARIAN, ambii din cadrul IPJ Ilfov – Post PoliÅ£ie Chiajna, care au fost surprinÅŸi în flagrant în timp ce primeau suma de 200 de euro de la un cetăţean pentru a nu promova dosarul penal în care acesta era cercetat, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

Totul a început de la sesizarea cetăţeanului făcută în ziua de 24 octombrie 2007 la linia telefonică gratuită anticorupţie (0 800 806 806) a Direcţiei Generale Anticorupţie în care acesta reclama faptul că i s-au cerut 600 euro pentru a i se rezolva favorabil un dosar penal.

Astfel, în urma prinderii în flagrant, faţă de agentul de poliţie P. VASILE, a fost dispusă începerea urmăriri penale şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C.P., iar faţă de agentul de poliţie C. MARIAN a fost dispusă începerea urmăriri penale şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 26 rap. la 254, ambele din C.P.

În cursul zilei de astăzi, 2.11.2007, cei doi lucrători de poliţie urmează a fi prezentaţi instanţei competente cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile

Comentarii

  1. asa e in romania

Adauga un comentariu

*