Este de necontestat ca printre adversarii presedintelui jucator, presa sau o mare parte din ea reprezinta cel mai de temut oponent pentru detinatorul Cotrocenilor. Intr-adevar, ceilalti oponenti ai Presedintelui – Parlament, Guvern, partide politice din opozitie, n-au reusit sa-i zdruncine imaginea din sondaje decat intr-o mica masura. Acum se pare ca D-l Basescu simte pericolul ce vine din partea presei. Contraatacurile acestuia incep sa devina din ce in ce mai virulente. Dupa „demascarea” „oligarhilor si mogulilor” a venit recent, dupa reintoarcerea sa de la Bruxelles, cu un nou atac si mai virulent impotriva acelor ziaristi finantati ocult prin procedeul „tonomate-euro”. In salonul aeroportului de la Otopeni, presedintele si-a completat tirul acuzator si cu o alta schema. Este vorba de atacul ziaristilor ticalositi si asupra familiei sale, principala victima din augusta treime feminina fiind fetita inocenta (intrata totusi spectaculos in politica), victima a dulailor asmutiti de Felix – motanul.
Deci, apare clar ca razboiul dintre presedinte si presa, acum cand ne aflam in preajma campaniei electorale, a devenit pe fata. Cine-l va castiga o va spune viitorul. Incercand si noi sa cautam un raspuns la aceasta intrebare, ne-am amintit de un fapt petrecut in Statele Unite ale Americii acum ceva ani, vestita afacere Watergate. Este vorba de dezvaluirile facute prin presa de doi ziaristi, a unor secrete desfasurate la Casa Alba, demascand pe presedintele de atunci a Americii, Richard Nixon, care a fost nevoit sa si paraseasca Casa Alba. Este evident ca in plapanda noastra democratie comparatia ar fi exagerata. Oricum, este de necontestat ca dupa decembrie 1989, la noi a explodat libertatea presei, nemaiputand fi de conceput sugrumarea ei. Pe plan mondial cu ecouri si in presa noastra, s-a vorbit de cea de a 4-a putere in stat ca si de „dulaul care apara democratia”.
Rolul presei este acela de a fi ecoul opiniei publice. In fond aceasta este si ratiunea existentei ei. Opinia publica reprezinta expresia constiintei sociale la un moment dat. Opinia publica este minimalizata de unii, dar nu trebuie uitat pe cei mai multi. Voltaire o considera „regina lumii”. Aceasta opinie publica, ca rezultanta a aprecierilor si convingerilor oamenilor, cel mai pregnant se manifesta prin presa. Este adevarat ca opinia publica cu corolarul ei, presa, pentru a avea autoritatea unui judecator obiectiv, trebuie sa fie luminata si inteligenta, cinstita si corecta.
S-a vazut care a fost rolul presei, a opiniei publice in America. Si exemplul nu este singular, in disputa celor ce au avut curajul sa se rafuiasca cu aceasta. In definitiv alesii, la orice nivel s-ar afla, nu sunt mai presus de alegatori. Intr-un stat de drept in care democratia este bine consolidata, oamenii sunt constienti ca fara ei, faca acordul si sprijinul lor, statul se va impotmoli. In ultima instanta, cetatenii sunt la fel de responsabili ca alesii lor de mersul statului.
Ne aflam in preajma alegerilor. Desi democratia de la noi este in devenire, oamenii trebuie sa fie patrunsi de faptul ca reprezinta o forta ce trebuie avuta in vedere de cei ce aspira la putere. Proin volul lor, pe cei pe care ii vor trimite in diferitele straturi ale puterii, pot contribui la extirparea racilor din societatea noastra, care din pacate nu sunt putine. Coruptie, ilegalitati de tot felul, afaceri deghizate sub aparente legale, insusiri grosolane de bunuri necuvenite, valorificarea in interese personale ale unor bunuri ale statului, imbogatiri sfidatoare fara suport legal si moral.
Oamenii, creand opinia publica, iar aceasta fiind preluata de catre presa noastra, vor simti rolul lor deosebit in indreptarea lucrurilor din societatea noastra.
Av. Gh. DALBAN
