Click: Caseta porno cu Shakira

21.jpgCântăreaţa sud-americană Shakira s-ar putea să aibă mari probleme de imagine în viitorul apropiat. Două persoane susţin că se află în posesia unei casete video care conţine scene de sex în care apar talentata artistă, iubitul ei, Antonio de la Rua, şi cântăreţul Alejandro Sanz, iar imaginile au fost filmate pe un iaht aparţinând lui Sanz.

Potrivit informaţiilor oferite de musica.aol.com, cele două persoane în cauză, Carlos Gonzales şi Sylvia Alzate, soţ şi soţie, sunt foşti angajaţi ai lui Alejandro Sanz, care acum îi acuză de şantaj. De altfel, Gonzales şi Alzate au furat deja un iaht, un jet ski şi un computer, ca parte în acţiunea de şantaj, spunând că Sanz i-ar fi obligat să muncească mai multe ore decât permite legea americană.

La sfârşitul anului 2005 au circulat unele zvonuri potrivit cărora Shakira s-ar fi despărţit de Antonio de la Rua pentru a fi în braţele lui Sanz, cam în perioada realizării videoclipului La Tortura. Totodată, acesta din urmă a divorţat de modelul mexican, Jaydy Michel.

La scurtă vreme, însă, Shakira a apărut public alături de iubitul său, iar Sanz a fost văzut în compania unei cântăreţe pe nume Lena.
Click!

Adauga un comentariu

*