Diva XXX Cheri Mănescu, încă o româncă la modă în Italia?

xxx.jpgS-a mai îmbogăţit România cu o frumoasă care i-a cucerit pe itlaieni? Se pare că da, deşi, deocamdată, apariţia aspirantei la glorie a fost meteorică. Şi, mai mult decât atât, tânăra a preferat să se declare bulgăroaică.

În luna aprilie, peninsula fremăta la aflarea ştirii că din echipa candidatului socialist Ricardo Schicchi face parte un pornostar. Era şi normal să fie aşa, de vreme ce aspirantul la fotoliul de primar al Romei a devenit cunoscut tocmai datorită femeilor pe care le-a propulsat în industria pentru adulţi. Regele cinematografiei XXX este renumit pentru fotografiile şi filmele făcute cu Ilona Staller, cunoscută pe întreg mapamondul sub numele de Cicciolina, Eva Henger, cu care a fost căsătorit şi a avut doi copii sau, mai nou, Edelweiss, rusoaica fierbinte care le-a tăiat răsuflarea italienilor.

Ei bine, indiferent câte probleme ar avea cu legea, Schicchi dovedeşte că măcar la marketing se pricepe. Condamnat în ianuarie la patru ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la prostituţie, Ricardo a reuşit să lanseze pe piaţă o „bombiţă”. Cheri Mănescu se pretinde bulgăroaică şi deja are la activ un calendar italian. Pentru că fără promovare nu exişti într-o societate de consum, tânăra de 19 ani s-a lăsat fotografiată lângă câştigătorul emisiunii Grande Fratello 7, varianta italiana a show-ului Big Brother, Milo Coretti. După care s-a răspândit zvonul că ar fi chiar logodnica popularului personaj.

Cheri s-a bucurat intens de momentul ei de celebritate. Numai că intrarea sub lumina reflectoarelor a scos la iveală câteva amănunte picante. Astfel, există voci care susţin sus şi tare că blonda de numai 19 ani nu s-a născut în sudul, ci în nordul Dunării, pe tărâm mioritic. În plus, ea şi-ar câştiga existenţa dansând la bară într-un local din Roma şi făcând reclamă la linii telefonice erotice.

Oricum, la felul în care arată şi la cât este de tânără, Cheri are şanse să calce pe urmele Bambolei Ramona, ai cărei sâni au fost admiraţi de întreaga Italie, sau ai colegei sale de breaslă, Melania Grigore, şi să devină cu adevărat o vedetă în Cizmă. Dacă au reuşit frumuseţi cu viaţă tumultuoasă, ca Aida Yespica – implicată şi ea în scandalul Vallettopoli, în urma căruia Schicchi a fost arestat – de ce nu s-ar descurca şi Cheri să găsească drumul spre lumina reflectoarelor?

Comentarii

  1. Ce diva nene? asta e o parapanta de cartier, de unde atata diva?

Adauga un comentariu

*