Ziaristii de la „Observator de Bacau” au reusit sa stea de vorba cu mama si fratele copiilor care au ucis cu sânge rece un boschetar, in parcul Cancicov. Asta dupa ce, zile bune, membrii familiei au stat ascunsi de frica sa nu fie arestati.
Vineri noaptea. Ora 23.00. Intr-una dintre casutele sociale din cartierul Izvoare, familia copiilor care au ucis cu bâta un boschetar, par dispusi sa vorbeasca cu noi, câteva minute. Am ales sa vorbim cu acestia la o ora târzie din noapte, deoarece, vecinii ne-au spus ca in cursul zilei se ascund de teama sa nu fie arestati. Oamenii recunosc, fara sa ezite, ca manânca ce apuca de pe la altii si se incalzesc la focul din plita in care ard doar papuci rupti gasiti prin gunoaie. „Mereu astia micii erau plecati de acasa. Noaptea dormeau pe unde apucau! Stiu ca se duceau la cersit. Din banii câstigati isi cumparau aurolac. Fumeaza si trag din punga”, a recunoscut Doina H., mama copiilor. Ea afirma ca de mai multe ori, a umblat dupa ei pe strazi ca sa ii aduca acasa. „Asa s-au invatat! Sa hoinareasca. Nu am ce le face! Nici nu stiam pe unde sa-i caut. Uneori ii gaseam, alteori, nu. De cele mai multe ori, veneau singur, dupa doua, trei zile”, a mai adaugat femeia.
Fratele are remuscari
Cel mai vorbaret dintre membrii familiei este Jan Paul Belmondo H., de 17 ani, fratele copiilor ucigasi. El regreta ca nu s-a putut ocupa de educatia fratilor sai mai mici, deoarece „a cazut la puscarie”, doi ani si patru luni. „Cât am fost in libertate, m-am ocupat de educatia celor mici. Dupa ce am fost arestat nu s-a mai ocupat nimeni de ei. Am facut puscarie la Târgu-Ocna doi ani si sase luni pentru ca am fost complice la o tâlharie. Daca eram acasa, ma ocupam de educatia lor. Asa au crescut cum o dat Domnu'”, a spus Jan Paul Belmondo. Tânarul a mai spus ca, intr-una dintre zile, cineva i-a spus ca fratii lui dorm intr-o scara de bloc. „Am intrat dupa ei si m-a vazut patrula de politie. M-au dus la sectie. Credeau ca am intrat in scara ca sa fur”, si-a amintit tânarul.
„S-au certat cu boschetarul de la un culcus”
El este convins ca, fratii sai l-au omorât pe boschetar deoarece s-au certat de la un culcus, din spatele unei ghene de gunoi, in care se aciuau seara. „Fratii mei mai dormeau in spatele unei ghene de gunoi, pe niste cartoane. S-au certat de la culcusul ala. Cred ca boschetarul le-a ocupat locul lor de dormit”, a spus tânarul.
Mama si-a vizitat odraslele
Doina H. a povestit ca dupa, trei zile de la crima comisa in parc s-a dus sa isi vada odraslele, care sunt internate intr-un centru de Primire Urgente, din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului. „Erau curati, spalati. Când m-au vazut au inceput sa plânga. Ziceau ca vor acasa. Nu am putut sa vorbesc mai multe cu ei deoarece era si procurorul de fata. Nu cred ca am sa ma duc la ei foarte des, deoarece le fac rau. Plâng atunci când ma vad”, a spus femeia care doreste sa o ia acasa pe fetita de sapte ani, cea care a asistat la crima comisa de frati. In schimb, Jan Paul Belmondo vrea sa fie si el institutionalizat, alaturi de fratii sai, ca sa ii educe pe toata perioada cât acestia vor fi internati. (Olimpia FILIP)