In zorii zilei de 15 iunie 1889 isi sfârsea viata pamânteasca intr-un sanatoriu din Bucuresti, ros de boala si de mizerie, marele poet national „cel nepereche”, „sinteza spiritualitatii romnesti „MIHAI EMINESCU”. Coplesitoarea sa personalitate, geniala sa opera nu s-a manifestat numai in poezie, proza, dramaturgie, dar si in publicistica. Despre aceasta ultima nepretuita activitate a sa am vrea sa ne ocupam acum, considerând ca refelctiile, adevarurile cuprinse in articolele din Federatiunea, care aparea la Budapesta, Curierul de Iasi si mai ales in Timpul de la Bucuresti, ni-l arata pe Eminescu ca si un stralucit gânditor in politica si economie.
Si ceea ce vedem noi astazi in politica româneasca, si in special in acest an electoral, ne motiveaza afirmatia ca realitatile din epoca sa, demascate prin scrisul sau, sunt de o surprinzatoare actualitate, si-n anii nostri, chiar daca contextul este completat de noi probleme. Iata ce scria Eminescu in „Timpul” acelei epoci: „Caracterul luptelor din viata publica a românilor e ca in mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane…” Oare câti din oamenii nostri politici postdecembristi au curajul sa se recunoasca printre cei descrisi de genialul gânditor nascut pe plaiurile Moldovei noastre? O idee desprinsa din gândirea sa politica este si cea privind suprematia legii care din pacate este ignorata si azi, ba chiar incalcata fatis. „Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic”, constata cu mâhnire autorul. El se mai refera si la „ambitiile unei gasti”, care azi am putea sa le numim interesele unor cercuri din spatele oamenilor publici.
Eminescu nu-si pierde totusi speranta nascuta din marea sa dragoste pentru poporul din care s-a ridicat, nu-si pierde speranta ca viciile vor disparea, ca virtutea va renaste, ca „dreptatea si adevarul, libertatea oamenilor nu sunt simple nume”. Nazuinta sa arzatoare era de a vedea „poporul imparat”, astfel cum si-l imagina uneori in basmele sale. Iata cum iesea de sub pana sa solutia pentru concretizarea sperantelor sale: „Asteptam, dar, ca pe multe terenuri ale vietii publice, spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi tinut pâna acum, sa simta nevoia unei reactii sanatoase si conforme cu trebuintele actuale ale tarii”. Si iata-l pe Eminescu si om de drept, un jurist cu gândire limpede. „Statul are legile organice dupa care traieste si daca se introduce o legislatie artificiala, in locul celei care s-ar potrivi, arbitrariul unei asemenea substitutii s-ar traduce in crize acute, ce pot pune capat chiar existentei noastre”
Domnilor constitutionalisti, acum când se vorbeste de o noua revizuire a Constitutiei la dorinta presedintelui-jucator, când veti rasfoi tratatele si lucrarile de Drept Constitutional, parcurgeti si articolele lui Eminescu despre politica, lege si morala (!).
In viata sa, din pacate atât de scurta, te intrebi câte ale genii ale lumii ar fi putut sa abordeze in cele 15.000 de pagini ale operei eminesciene, in afara poeziei si literaturii atât de diferita de arta propriu-zisa? Desi s-a scris mult, s-a spus totusi prea putin si uneori, din pacate denaturat despre idealurile politice ale lui Eminescu. Nemuritor prin opera sa, românii de pretutindeni il vor pastra in memoria lor si ca pe un mare român ce nu a uitat niciodata – pe unde a peregrinat – de originea sa. El va declara cu fraze inflacarate de patriotism: „Ce sa va spun, iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele caruia diplomatii croiesc harte si rezbele”. Din aceste sentimente s-a nascut „Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie” sau celebra fraza din „Doina” sa: „De la Nistru pin’ la Tisa…”
Pretuirea de care s-a bucurat Eminescu, recunoasterea geniului sau a fost marcata de mari gânditori si oameni politici ai omenirii, care l-au insotit pe ultimul sau drum. Presa vremii remarca printre multimea de studenti, gazetari, oamenii simpli ai Bucurestiului de atunci, pe Titu Maiorescu, M. Kogalniceanu, Lascar Catargiu, Th. Rosetti, August Treboniu Laurian, insotind sicriul spre cimitirul Bellu.
Si pentru ca ne aflam in fata unui nou scrutin, fata de care se antricipeaza acelasi absenteism, ca si acum doua saptamâni la fel ca si alte alegeri din trecutul apropiat, consider ca nu e lipsit de inters sa evoc din nou pe marele nostru Eminescu, spre luarea aminte de oamenii nostri politici: „Luptele si diviziunile poltice au osândit gândirea nationala la sterilitate. De aici, poate si apolitismul din ce in ce mai evident al cetateanului român, care, prin absenteism incearca sa sanctioneze amatorismul factorilor politici”.
Si acum, in incheiere, un indemn si o recomandare. Draga cititorule, când treburi sau vizitarea obiectivelor din capitala te vor duce la Bucuresti, mergi si la „Bellu”, la acel loc sfânt, unde odihneste cel ce a nemurit spiritualitatea româneasca, impunând-o intregii lumi si spunând tuturor cine suntem, de unde ne tragem si pentru ce trebuie sa ne mândrim ca suntem români.
Av. Gh. DALBAN
