Inca din prima legislatura parlamentara de patru ani, dupa votarea Constitutiei, PD-ul se dovedea un partid vesnic iritat, inzestrat cu o precipitata viteza de reactie; raspundea, adica la stimuli, disproportionat de galagios si fara nuantele necesare obligatorii in relatiile politice. Pentru acest partid nu extisa o scala de griuri; judecata zugraveste orice situatie sau context doar in alb si negru; amic sau dusman; atât. Patru ani am asistat ca deputat la totala lipsa de flexibilitate a PD-ului, comportament indus cu indaratnicie de sfatul formatiunii in care tartorul galagios, demagog si persiflant, adica bascalios, nu era altul decât actualul nostru Presedinte. Nu exista sedinta in plen lasata de la Dumnezeu, fara ca susnumitul sa nu intervina la microfon de câteva ori asigurând lucrarilor un nivel foarte jos, de birt marinaresc. Câltos, tenace, sarcastic, vitriolant, mereu la pânda sa-ti infinga degetele in beregata, deputatul de atunci Basescu incerca sa triseze orice conflict de idei ca-ntr-o taverna portuara dupa principiul ca cine tipa mai tare si ameninta, are si dreptate. Inca din acei ani personajul nostru isi releva caracteristicile de jucator abil atât de necesare profesiei din care provenea: lup de mare, si nu unul marunt, de barca cu vâsle, ci unul versat, malefic, unul care dezbina machiavelic echipajul pentru a-l stapâni si manipula, pentru a-si atinge tinta. Domnia Sa (vai, ce prostie am spus!) a introdus in procesele verbale ale sedintelor Parlamentului limbajul marinaresc cu toate atributele consacarte. Nenorocirea ce mare e ca prezenta Domnului Basescu ca porta-voce a PD-ului, a oferit acestui partid mereu nervos un standard de comportament deviat, usor sesizabil in tipul de reactie agresiva a tuturor membrilor sai; in esenta acesta consta in absenta supletii conduitei politice, a acceptarii comportamentului necesar in orice act de guvernare; PD-ul, astazi PDL-ul, devine antipatic si arogant prin orgoliul asumat ca ar reprezenta (ce iluzie!) partidul celor drepti, justitiari si invulnerabili din România; crema, eminentele profesionale, exemplarele selectionate, incoruptibilii… Câta nerozie in aceasta autoapreciere bombastica – ieftin slogan nejustificat de prestatia pragmatica a membrilor sai, multi dintre acestia navaliti in PDL-ul umflat in sondaje de pe corabii in scufundare; oportunisti ai clipei. Noi suntem, doar noi, cei BUNI, binele e la noi, ceilalti sunt cei RAI! Curat si pagubos maniheism, primitiva filozofie orientala declansatoare de patimi, de salbaticire dupa cum s-a vazut in aceasta campanie electorala in care argumentul bâtei a triumfat asupra calitatii candidatilor. Cititi oricare ziar de pe taraba si veti constata ca n-a existat eveniment in care sa nu fie implicat un membru PDL; acestia vad pretutindeni scenarii odioase, inselatorii, furturi, fraude electorale la tot pasul, grupuri obscure si interese (de ale lor nu poate fi vorba!). Recunoastem acelasi tip de comportament endemic generat de modelul suprem, adevaratul sef al partidului, Domnul Mare Jucator Basescu, cel ce se implica in toate bucuriile vietii noastre, atotprezentul, pe mare sau pe uscat, la tele sau la radio.
In politica româneasca scandalul vine de sus in jos, implacabil; n-ai cum sa te feresti; n-ai unde sa te ascunzi, nici chiar in gaura de sarpe; poate doar in biblioteca; dar, despre cultura, ciocul mic; ne aflam in sezonul bârfei si busculadelor marinaresti.
Ovidiu GENARU
