Jucariile cu magneti, prevazute cu avertismente

Dupa data de 21 iulie, nici un comerciant bacauan nu va mai putea vinde jucarii magnetice fara ca acestea sa fie prevazute cu avertismente speciale privind riscurile utilizarii de catre copii. Conform unui ordin emis de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, in concordanta cu normele europene, producatorii si distribuitorii de asemenea produse trebuie sa afiseze la vedere un avertisment de genul „Atentie! Aceasta jucarie contine magneti sau componente magnetice. Magnetii care se lipesc unul de altul sau de un corp metalic pot provoca accidente grave (chiar mortale) prin patrunderea in organism. Cereti imediat asistenta medicala in cazul in care magnetii au fost inghititi sau inhalati”. „Pentru asigurarea respectarii cerintelor privind securitatea utilizatorilor de jucarii, vom organiza actiuni de supraveghere a pietei”, a declarat Mirel Miclaus, seful Oficiului Judetean de Protectia Consumatorilor.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*