„Atractiile turistice” vor fi controlate de veterinari

In urmatoarea perioada inspectorii veterinari bacauani vor efectua o serie de verificari privind modul in care se asigura lantul frigorific la depozitare, transport si comercializare, cât si conditiile igienico sanitare. „Acest control tematic este o componenta a complexului de masuri de inspectie si control intreprinse de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor in perioada estivala, pentru a proteja sanatatea publica. La nivelul DSVSA Bacau s-a dispus formarea de echipe de specialisti care vor verifica zonele de interes turistic, in special Slanic Moldova, Tg Ocna, Oituz, Darmanesti, Moinesti si Comanesti”, ne-a precizat dr. Gheorghita Vlad, seful Biroului de Igiena din cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. Autoritatea veterinara a transmis catre toate directiile judetene din tara dispozitii privind informarea consumatorilor dar si controale la unitatile alimentare vizitate de turisti. Mircea MERTICARIU

Adauga un comentariu

*