Dupa trei secole de manifestare a lacomiei feudalo-eclesiastice, târgovetii din Bacau continuau sa mai foloseasca intinse si importante suprafete de pamânt in devalmasie, cu toate ca multi intre ei erau locuitori pe pamânturile obstesti, situate pe versantul estic al Culmii Pietricica. Unii erau stabiliti definitiv in asezarile: Liudi Calura, Margineni, Trebes, Albeni, Pisata, Valea Seaca.
Nu corespund adevarului stiintific acele opinii exprimate de anumiti”savanti” care au scris fara sa cerceteze majoritatea documentelor referitoare la aceasta problema. Faptele petrecute infirma opinia lor conform careia deposedarea s-ar fi incheiat la finele secolului al XVII-lea. Prima si cea mai mare deposedare a târgovetilor bacauani din secolul al XVIII-lea a fost cea realizata de catre domnul Moldovei, Constantin Mavrocordat, in anul 1734, in favoarea medelnicerului Radu Racovita. Atunci a fost acordata boierului de rangul al doilea, cel care turna apa necesara spalarii pe mâini a domnului, raspundea de pregatirea si organizarea mesei domnesti, o intinsa suprafata de pamânt folosita de târgovetii Bacaului. Aceasta parte „din mosia târgului Bacau” se afla la „capatul de apus, alature pe din gios cu mosia Ungureni”. Hotarele partilor „ramase târgovetilor la marginea Ungurenilor in gios la o piatra in drumul acesta in deal”. La punerea in posesie, medelnicerul a constatat ca oamenii din Bacau si satele alaturate aveau plantate livezi si vii. Situatia l-a obligat sa lase pamânturile respective in proprietatea târgovetilor, ale caror drepturi erau incalcate. Pomicultorii, viticultorii respectivi si ceilalti nu s-au lasat inselati de siretenia boierului. Ei au adresat jalba, dupa retragerea armatelor ruse, urmasului la domnie, Grigore al II-lea Ghica. Jalba respectiva a precizat ca târgovetii au ramas fara locurile de aratura si semanatura, fara posibilitati de hrana pentru ei si vitele pe care le aveau. Noul domn n-a desfiintat dania lui Mavrocordat, a respectat-o si a hotarât ca oamenii in cauza sa dea noului beneficiar „numai dijma” din recoltele obtinute. In scopul potolirii si calmarii populatiei razvratite, domnia a elaborat hrisovul din 24 iulie 1741 (7249), in care sta scris: „orice hrana ar face ei pe celalalt loc al târgului, care s-au aflat drept loc domnesc fara pricina, pe acel loc l-au dat lor danie domneasca, niciodata nemica la domnie sa nu de, ce sa fie de chiverniseala lor, mila statatoare lor si feciorilor lor si a tot neamul lor”. Fragmentul hrisovului nu are nevoie de comentarii, deoarece este clar si convingator. Domnul a garantat folosirea locurilor respective pentru vesnicie. „Mila statatoare” a domnului s-a dovedit peste putina vreme un groaznic neadevar, o inselatorie aducatoare de alte nenorociri.
Grigore al II-lea Ghica a fost nevoit de nemultumirea manifestata a locuitorilor sa elaboreze un alt hrisov privind hotarele proprietatii târgului Bacau. Acesta are data de 10 august 1741. De aceasta data a consfintit drepturile locuitorilor Bacaului de a folosi si stapâni pamântul aflat pâna „la capul de la Vale a Dumbravioarei Cujbicului, apa Negelului si Vadul Benciul”. Pâna la 1840, au fost incalcate si nerespectate drepturile acordate oamenilor localitatii Bacau de catre aga Nicolae Roset, proprietarul Calugarii, fost Ungureni; cel al Marginenilor, vornicii Vasile Costache, Neculai Cosache si spatarul Iancu Greceanu. Jurnalul intocmit de catre comisul Gheorghe Mardare si stolnicul Alecu Nacu, la 23 iunie 1841, in urma masuratorii efectuate la fata locului, in prezenta vechililor stabiliti prin vointa orasenilor, a Manastirii Precista din Târgul Ocna, ai proprietarilor Calugarei, Marginenilor, a Trei Ierarhilor din Iasi (Costache Chiru), au hotarât „prin invoire in chipul urmator: a se trage dreapta linie despartitoare, atât in capul mosiei Ungureni de la vadul insemnat pe harta cu nr. 16 si in gios pâna la movila insemnataa cu nr. 17 si tot in gios la piatra cu nr. 19 din drumul Pisatii”. La baza invoielii a stat „jaloba” adresata Judecatoriei tinutului Bacau, inregistrata la instanta in 4 iunie 1841, semnata de catre „vechilii târgului cât si de catre dumnealui aga Nicolae Roset”.
Multimea documentelor pastrate din perioada respectiva convinge ca Radu Racovita, ajuns la rangul de mare logofat, era stapânul aproape a intregii suprafete de pamânt aflate pe coasta estica a Culmii Pietricica, din zona cea mai apropiata de târgul Bacau si pâna catre culmea dealului Sarii. Proprietarul primea dijme din produsele obtinute de târgoveti prin munca lor istovitoare. Podgoriile, livezile, fânetele si gradinile erau scutite de asemenea obligatii. Acestea aduceau putine venituri oamenilor. Garantia acordata de Grigore Ghica pentru vesnica stapânire a pamântului domnesc „fara pricina” si-a pierdut valabilitatea juridica la putina vreme dupa ce acesta a incetat sa mai fie domn al Moldovei. Urmasii acestuia s-au grabit sa dea satisfactie lacomiei altor boieri de „rang inalt” pe scara ierarhica, dar de o mare micime sufleteasca si morala. In curând, dupa pierderea scaunului domnesc, documentele date de domnii anteriori n-au mai fost respectate. Alti boieri s-au napustit, pe baza altor carti domnesti, asupra drepturilor de proprietate pe care le mai aveau „saracitii si jefuitii târgoveti de Bacau”.
Prof. dr. Dumitru ZAHARIA
