„Tehnici informationale computerizate”

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a câştigat proiectul „Formare şi Dezvoltare Profesională în Mediul Defavorizat” din cadrul Programului Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială: Dezvoltarea formării continue a personalului din învăţământul preuniversitar.
„În acest moment, oferim cadrelor didactice din judeţul Bacău opt programe de formare continuă acreditate, care însumează 235 credite profesionale transferabile şi 860 de ore de formare. Tematica lor este atractivă şi SASAdiferită, situaţie care atrage în fiecare an şcolar un număr din ce în ce mai mare de cursanţi. Intenţionăm în viitorul apropiat să acredităm un alt program, în acelaşi domeniu IT, dar pentru avansaţi, deoarece cererea pentru formare în acest domeniu este foarte mare”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.
În cadrul acestui nou proiect, instituţia băcăuană a reuşit să acrediteze un program de formare continuă cu aceeaşi denumire, care însumează un număr de 359 de ore de formare şi oferă 100 credite profesionale transferabile. Programul face parte din categoria programelor lungi şi va fi implementat în judeţul Bacău pe o perioadă de trei ani.
Deoarece în ultimii ani s-a înregistrat o cerere foarte mare pentru programe de formare în domeniul IT, instituţia băcăuană a reuşit să acrediteze, în interiorul acestui mare proiect, un program specific, care poate fi aplicat în mod independent: Tehnici Informaţionale Computerizate. El este destinat tuturor cadrelor didactice, însumează 90 de ore de formare şi este purtător a 30 de credite profesionale transferabile. În aceste condiţii, absolvenţii vor primi atestate de formare continuă.
Din structura programului remarcăm următoarele teme: 1. Conceptele de bază în TIC; 2. Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor; 3. Procesare de text; 4. Calcul tabelar; 5. Baze de date; 6. Prezentări; 7. Informaţie şi comunicare; 8. Managementul mesajelor. Utilizarea Address Book. În acest context, programul nu mai este dependent de Programul Phare 2006, Coeziune Economică şi Socială: Dezvoltarea formării continue a personalului din învăţământul preuniversitar, acum fiind destinat întreg personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Obiectivul general al proiectului rămâne, însă, îmbunătăţirea accesului, participării la educaţie şi asigurarea calităţii procesului educaţional, dezvoltarea procesului de predare – învăţare, asigurarea unei mai bune corelări între oferta educaţională şi nevoile specifice comunităţii locale, vizând diminuarea abandonului şcolar, stabilitatea forţei de muncă şi scăderea mobilităţii sociale în mediul rural.
Stefan OLTEANU

Adauga un comentariu

*