Bataile in familie sunt pe cale sa devina un adevarat fenomen, care, in mare masura, inca nu este constientizat de catre societate ca fiind ceva deosebit de grav. Poate de aceea sunt inca multi cei care prefera sa nu intervina in cazul in care asista la o asemenea scena, sau stiu ca asa ceva se petrece in imediata lor apropiere, in familiile cunoscutilor sau chiar a rudelor. Din pacate, românul inca mai are conceptia ca “bataia este rupta din cer” si trebuie sa faca parte integranta din educatia unui copil sau a unui adolescent. Când lucrurile se petrec invers, adica fiul ridica mâna asupra tatalui, se poate vorbi in mod clar de tulburari de comportament, situatii pe care psihologii le pun tocmai pe seama educatiei precare primite in copilarie.
Violenta din sânul familiei este o problema cu care politistii bacauani se confrunta tot mai des in ultima perioada. Necazurile sunt generate de lipsa banilor, ingredientul care devine la un moment dat liantul acestor scandaluri este de consumul exagerat de alcool.
Trei cazuri petrecute in judetul Bacau in ultimele 48 de ore vin sa intareasca cele prezentate mai sus.
Tatal si fiul s-au batut in parte
Inspectoratul de Politie Judetean Bacau a fost sesizat telefonic la data de 11 iulie, prin Serviciul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca la locuinta lui Rica C., de 51 de ani, din comuna Gioseni, a avut loc o altercatie între acesta si fiul sau Alexandru-Dorel M., de 29 de ani, iar în urma loviturilor aplicate reciproc ambii au fost transportati cu autospeciala a Serviciului Ambulanta Judetean la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.
La fata locului s-a deplasat o echipa operativa, care a cercetat imprejurarile in care a avut loc acest incident. Asa s-a stabilit ca in jurul orelor 20.00, între tata si fiul sau a izbucnit un conflict spontan, denerat de consumul exagerat de alcool. Cei doi s-au lovit reciproc cu o coasa si un cutit, fapt ce a dus la ranirea lor grava, medicii diagnosticându-l pe Rica C. cu un traumatism cranio-cerebral deschis, plaga contuza sprânceana si frontala dreapta, fapt care a impus spitalizarea. La rândul lui, Alexandru-Dorel s-a ales cu plagi înjunghiate în zona toracica, fisuri de colon si diafragma, fiind si el internat pe Sectia Chirurgie, unde a fost supus unei interventii chirurgicale de urgenta.
Injunghiat de tata
Un alt caz s-a petrecut in data de 12 iulie, când la Politia Orasului Comanesti s-a prezentat Adelina M., de 14 ani, din localitate, care a sesizat faptul ca fratele ei a fost injunghiat de catre tatal lor.
Deplasându-se la locul indicat de tânara, un apartament situate pe strada Nufarului, politistii au constatat ca intr-una dintre camere, pe un pat, se afla intins un tânar, care prezenta o plaga injunghiata in zona spatelui. Acesta a declarat oamenilor legii ca in urma unei altercatii avute cu tatal sau a fost injunghiat de acesta. Culmea este faptul ca intr-o camera alaturata, dormea ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat agresorul, identificat in persoana lui Vasile M, de 53 de ani, care a declarat cu nonsalanta ca pe fondul consumului de alcool a luat un cutit din bucatarie si l-a injunghiat in spate pe fiul sau. Tânarul de 21 de ani a fost transportat la Spitalul Orasenesc din Comanesti, unde i-au fost acordate ingrijiri medicale, fiind internat cu diagnosticul de “plaga injunghiata zona interscapulara”.
Si-a batut tatal cu sadism
O altercatie între tatã si fiu, si tot pe fondul consumului de alcool, a avut loc si în comuna Buhoci. Protagonisti au fost Petrea B., de 73 ani, care a a avut o discutie aprinsa cu bãiatul sãu, Anton, de 39 ani, cu care locuieste în aceeasi curte. Si cum de la vorbe la fapte nu este decât un singur pas, Anton si-a lovit pãrintele fãrã milã si mai ales fara minte, bãtrânul fiind salvat de cãtre sora agresorului.
Septuagenarul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, unde a fost internat cu diagnosticul de contuzie cerebralã si hematom cranian.
In toate aceste, cazuri politistii au intocmit dosare de cercetare penala, iar în functie de rezultatul expertizelor medico-legale se va face încadrarea juridica a faptelor. Cristinel AIOANEI