La 22 mai 1840 s-a petrecut in târgul de pe Bistrita un eveniment deosebit de important. Locuitorii Bacaului s-au intrunit si au hotarât sa organizeze o institutie speciala in vederea apararii ramasitelor de proprietate din ceea ce a fost altadata „proprietatea târgovetilor” localitatii. La intrunirea respectiva au participat „boierii, negutatorii si cealalta obstie, acei ce ne aflam localnici târgului Bacau si avem insusirile si drituirile proprietatii mosiei pomenitului târg, in privire luând cele pâna acum urmate rânduieli, intru toate dreptatile acestei proprietati, nepazându-se buna cuviinta, s-au facut jignire celor spre folos totimei proprietari localnici, cari mai din urma nefacându-se trebuincioasa stavilarisire, dupa imprejurari au sporit jignire incât s-a facut nesuferita; deci dupa dreptatile de proprietari, precum suntem, am cautat a ne aduna unii cu altii si a ne conglasui spre punere la cale de a intâmpina relele vatamari a proprietatii, stavilindu-le intru toate ce ar putea sa mai aduca jignire si a face indreptari necuviintelor de pâna acum”. Extrasul din documentul intocmit atunci este concludent.
Subliniem exprimarea cursiva si rationala a românilor din Bacau, care pastrau cu sfintenie constiinta drepturilor de proprietate asupra mosiei târgului, extinsa cândva pâna la Petricica si Siret, peste Bistrita si Bahna, Calugara.
Razvratirea si unirea lor a fost determinata de rapirea proprietatii obstesti de catre staretii manastirilor Bistrita, Tazlau, Precista Bacaului si Târgului Ocna, Episcopia Catolica Bacau, Episcopia Romanului, Mitropolia Moldovei, multi si puternici boieri de rang inalt, care s-au folosit de functiile obtinute in scopul acapararii pamântului obstesc al târgovetilor. Scopul exprimat al adunarii a fost aratat prin cuvintele: „spre curmare a tot felul de catahrisuri” savrsite de catre acei rau inaraviti in dreptatile proprietatii”. Cei ce au savârsit abuzuri au fost domnii Moldovei, boierii din divan, mitropolitii si episcopii, presedinti si membri ai Divanului Domnesc al Moldovei, boierii de rang si beneficiarii deposedarilor succesive.
Mintile luminate ale Bacaului pastrau constiinta drepturilor oamenilor asupra proprietatii acaparate pe calea faptelor nedemne pentru domni si cei ce participau la conducerea tarii. „Catahrisurile” au fost condamnate cu toata asprimea, autoritatea si demnitatea oamenilor din Bacau. Mintile agere ale bacauanilor au hotarât „intr-o unire cu totii” sa procedeze la alegerea a doi boieri, a doi negustori „sub numire de ocrotitori dreptatilor proprietatii. Din rândurile celeilate obsti au fost desemnate inca doua persoane, subordonate celor patru „spre lucrarea celor de trebuinta la apararea dreptatilor totimei proprietarilor si indreptarea celor de cuviinta”. Scopul constituirii „ocrotitorilor” a fost bine si clar exprimat: oprirea „vatamarii proprietatii” si de „a face indreptari necuviintelor de pâna acum”. Admiram eleganta cu care au exprimat locuitorii Bacaului nemultumirea fata de abuzurile domnilor, ispravnilor si celorlalti demnitari nedemne de functiile si rolul pe care nu le onorau, atât sub raport juridic cât si moral.
Reprezentantii târgovetilor au pastrat cu foarte mare grija documentele asupra proprietatii localitatii. Acestea erau studiate si folosite la fiecare judecata si ancheta, masuratoare si stabilire a hotarelor proprietatii respective, mereu micsorate dupa anul 1400.
Actiunea de cercetare si folosire a documentelor a avut un caracter permanent. Intrunirea din 22 iunie 1840 a hotarât alegerea a 18 persoane, sase din rândurile boierilor, sase dintre negustori si inca sase dintre oamenii care formau „cealalta obstie”. Toti au fost alesi ca niste „deputati” prin „conglasuirea” cu mai multi locuitori ai proprietarilor din târg. Se bucurau de calitatea de proprietari numai acei locuitori care aveau pamânt si case construite din vechime si pâna la trecutul an 1823. Cei recent asezati se aflau pe mosiile Letea si Cremenea, in afara localitatii urbane. Ocrotitorilor le revenea obligatia de a intocmi patru condici; prima se referea la reglementarea impartirii locurilor din târg „spre curmarea catahrisurilor de impresurare”; a doua trebuia sa cuprinda situatia distribuirii „locurilor de hrana din tarina”; a treia trebuia sa reliefeze veniturile „harazite” prin hrisovul domnesc dat la 23 iulie 1823 si celelalte realizate pe un an intreg; cea de a patra trebuia sa evidentieze cheltuielile facute din „cutia târgului”. Acestora le revenea obligatia „sa dea sama curata pe fiecare an” asupra incasarilor si cheltuielilor realizate.
Rezulta in modul cel mai clar ca Bacaul acelei perioade a avut oameni capabili sa ceara si sa inscrie in documentele timpului controlul obstesc asupra incasarilor si cheltuielilor banilor publici.
In zilele noastre, ca si in timpurile posterioare anului 1989, nu s-a mai practicat asemenea mod de lucru. Locuitorii Bacaului si ai intregii tari platesc cele mai mari si numeroase impozite din Europa, dar alesii locali, cei din Parlament si membrii Guvernului României nu s-au obosit din 1989 si pâna astazi sa prezinte darile de seama in fata natiunii asupra veniturilor, cheltuielilor si modului in care au fost intrebuintati banii dati de populatia tarii, obiectivele realizate si pretul la care au fost efectuate acestea. Aprecierea ca România este un stat democrat nu corespunde adevarului. Obligatia democratica impune pentru fiecare demnitar public, de la presedinte la consilier local, sa prezinte dari de seama asupra modului in care si-au indeplinit obligatiile asumate. Populatia platitoare de taxe si impozite n-are posibilitatea sa controleze si sa traga la raspundere pe cei vinovati de jefuirea rezultatelor muncii acestui popor.
Prof. dr. Dumitru ZAHARIA
