Sergiu Matei Lucaci, cel mai bun filozof licean din lume, va studia la Bremen!

sergiu.jpgDupa cum se stie, bacauanul Sergiu Matei Lucaci, absolvent 2008 al Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”, a cucerit medalia de aur la cea de-a XVI-a editie a Olimpiadei Internationale de Filosofie, desfasurata anul acesta la Iasi, cu participarea a 53 de concurenti, din 23 de tari. Sergiu a obtinut cea mai mare medie din concurs, la numai un punct de punctajul maxim ! Tatal sau, colonelul Andrei Lucaci, intelectual rafinat, pasionat deopotriva de istorie si de stiintele politice, autor de carti, era vadit preocupat de profunzimea si seriozitatea extraordinara a lui Sergiu, inca de acum doi ani: „Nea’ Fanica, vreau sa mai am si eu un adolescent in casa, macar anul acesta, dar am descoperit ca Sergiu e mai matur si mai profund decât mine, uneori cred ca eu sunt copilul si el e maturul”. Observatie intemeiata, de vreme ce liceanul Sergiu Matei Lucaci a scris deja doua carti, foarte bine primite de critica si de cititori. Pasionat de istorie si filosofie si „chinuit” de intrebari existentiale inca din gimnaziu, Sergiu a incercat deseori sa-si sintetizeze raspunsurile gasite dar, de fiecare data, a renuntat, parându-i-se ca nu sunt „suficient de mature”. Abia spre sfârsitul clasei a X-a, dupa o foarte riguroasa selectie a eseurilor realizate in primii doi ani de liceu, Sergiu a publicat primul sau volum de eseuri filosofice, „Muntele virtutii”, la Editura Psyhelp, condusa de renumitul profesor si critic literar Petre Isachi, cel care a si intuit, printre primii, „fericirea de a gândi” a lui Sergiu Matei Lucaci si „profunda maturitate a gândirii acestui elev supradotat”. Pasiunea pentru filosofie politica si teancurile de carti citite (nu citite, ci aprofundate si comentate critic) i-au adus prima satisfactie majora, pentru ca la Olimpiada Internationala de Filosofie trei din cele patru subiecte au fost de filosofie politica. Din toamna acestui an, Sergiu Matei Lucaci va studia stiinte sociale integrate, ca bursier al renumitei Universitati Americane din Bremen-Germania, unde a si fost deja declarat admis.

– Sergiu, când a devenit pentru tine filosofia o pasiune?
– Cronologic, cred ca filosofia a fost precedata de pasiuni economice. M-am inscris mai intâi la bursa de valori Bucuresti, apoi am scris primul meu volum, „Muntele virtutii”. Dar primul meu eseu filosofic il scrisesem deja iniante de a fi preocupat de bursa de valori.
– Ce a insemnat pentru tine Olimpiada Internationala de Filosofie?
– A fost, mai inainte de orice, o experienta interesanta, din care am avut ce invata. In primul rând, m-a invatat sa ma cunosc mai bine si sa-mi pun in valoare cunostintele, punctele tari. A fost un moment greu, inaintea probei, când am descoperit ca unii candidati aveau cunostinte mai profunde despre hermeneutica, fenomenologie, existentialism. Dar stiam ca punctul meu forte era filosofia politica, cel mai reusit compromis intre cele doua mari pasiuni ale mele, filosofia si istoria. E drept ca m-au ajutat si subiectele, trei din patru fiind de filosofie politica, dar am fost primul. In al doilea rând, medalia de aur de la Olimpiada Internationala de Filosofie mi-a deschis larg portile universitatilor straine.
– Ai fost recompenssat de Minister pentru medalia de aur?
– Initial, mi s-a spus ca voi beneficia de o excursie in Tunisia. Ni s-a dat si un termen. Acest termen a fost schimbat apoi de vreo doua ori, pâna când noul termen s-a suprapus peste o alta excursie, pe care mi-o programasem, asa ca am fost nevoit sa renunt la oferta ministerului Educatiei.
– Si cu examenul de bacalaureat cum a fost?
– Care dintre ele? Pentru ca am sustinut mai intâi un Bac american, dar am descoperit, cu stupefactie, ca eu ma inscrisesem la Anatomie si ei ma virasera la Biologie vegetala. A fost o intreaga aventura, cu multe momente stresante, dar in cele din urma totul s-a rezolvat cu bine. Aici, in tara, am sustinut, dupa cum stiti, o sesiune speciala de Bac, din cauza olimpiadei, iar pentru Bremen a trebuit sa sustin un alt examen de bacalaureat. Si din toamna voi fi student la Bremen.
– Dar de ce la Bremen, de ce nu in Statele Unite?
– Anul trecut am fost, timp de 12 zile, in Statele Unite. Sase zile am fost la Washington, apoi câteva ore la Philadelphia si urmatoarele sase zile la New York. A fost o vizita scurta, dar care mi-a permis sa cunosc cât de cât America. Washingtonul mi-a displacut, mi s-a parut chiar suburban, este departe de faima lui de Noua Roma, in timp ce la New York am avut o revelatie. Mastodontii din otel si sticla sunt mult mai aproape de spiritul si stilul american. New York este o citadela a marilor magnati, acolo pulseaza de fapt inima Americii, de acolo e condusa economia mondiala. Iti inspira o senzatie de forta. Am remarcat, insa, acolo, ca Statele Unite se bazeaza din ce in ce mai mult pe tinerii de valoare „importati” din Europa si Asia. Studiile sunt mult mai scumpe acolo, in State. Am ales sa studiez in Europa, dar la Bremen este Universitatea Americana, inregistrata in Texas, au foarte multi profesori americani, iar profesorii nemti au studiile facute in State, inclusiv masteratele si doctoratele. Cursurile si seminariile sunt in limba engleza. E un mare avantaj pentru mine care, deocamdata, nu cunosc bine limba germana.
– Ce vei studia timp de trei ani la Bremen?
– Stiinte sociale integrate, cu accent pe economie, stiinte politice, sociologie si comunicare. Dar vor fi, evident, si alte discipline, iar eu nu ma voi limita numai la programa.
– Nu te gândesti la un doctorat in Statele Unite, dupa absolvirea facultatii?
– Deocamdata, mi-am propus sa profit cât mai mult de ceea ce-mi ofera orasul Bremen, aflat la patru ore de Londra, la trei ore de Paris si Berlin, la doua ore de Bruxelles, de Amsterdam si Copenhaga. Vreau sa cunosc bine Europa si sa ma inscriu la cât mai multe organizatii de tip ONG, care reunesc studenti, jurnalisti, oameni de afaceri, reprezentanti ai lumii academice germane. Am descoperit deja pe internet 16 asemenea organizatii si le vopi studia pe toate. Cred ca si masteratul si doctoratul le voi sustine tot in Germania sau, in orice caz, in Europa. Va trebui sa-mi aleg foarte bine drumul, pentru ca diploma mea de licenta, in stiinte sociale integrate, imi va deschide mai putine usi decât, de pilda, un masterat specializat in afaceri internationale, de exemplu.
– Ai in pregatire o noua carte?
– Deocamdata, nu. In clasa a XII-a am avut cam multe de facut, am fost deseori in criza de timp, pentru ca eram la mate-info, intensiv informatica si a trebuit sa ma pregatesc foarte bine. Dar si in tot acest timp m-au inundat deseori ideile, pe cele mai bune le-am stocat pe calculator, am sa le reiau, am sa le dezvolt alta data. Am foarte multe proiecte, printre care si un proiect de anvergura: Problema statului in filosofia politica. Problematica politica a statului e o mai veche preocupare a mea. Dar de scris am sa ma apuc mai târziu, dupa ce ma voi documenta temeinic. Este un subiect foarte incitant, dar si foarte dificil.
A consemnat
Stefan OLTEANU

Comentarii

  1. Sergiu! i am so proud of you! This is Bertino from America! Ha, I remember you being disenchanted by America. If you ever read this, write me an email. I would love to talk once more.

Adauga un comentariu

*