Desi hopul de la 1 ianuarie 2008 – admiterea in Uniunea Europeana, l-am trecut de bine de rau, totusi, in unele domenii se pare ca apele nu s-au linistit complet. In special sabia lui Damocles continua sa reprezinte o amenintare asupra justitiei din România in legatura cu reforma acesteia si in special cu problema coruptiei, a luptei contra acesteia, pe care Uniunea Europeana continua sa creada ca nu este dusa cu destula vigoare. In concret, raportul asteptat peste putin timp de la Bruxelles, nu se cunoaste ce contine. Dar, semnificativ este de retinut concluziile lui Transparency Internanational de la Berlin, care la capitolul România critica lupta anticoruptie de la noi, sub doua aspecte: masurile de combatere ca si de sanctionare a fenomenului sunt considerate ca insuficiente. Pe de o parte, pedepsirea infractorilor se face in mica masura, iar pe de alta parte pedepsele ar fi prea blâde fata de gravitatea faptelor.
Avem unele rezerve fata de acuzele aduse justitiei române. Mai intâi este de observat ca fenomenul coruptiei s-a globalizat. El nu este specific numai României, fiind o realitate mondiala. La unele state, fiind victima a flagelului si cele mai inalte sfere ale conducerii de stat. In general, coruptia „prospera” in statele mai slab dezvoltate cu o economie subreda, intr-un cuvânt in statele mai sarace. Sa nu uitam locul codas pe care România il ocupa in clasamentul european pe aceasta linie. In al doilea rând, lupta dusa prin intermediul instantelor judecatoresti nu este deloc o operatiune simpla. Sa luam ca exemplu mita. Intr-adevar, e de neconceput ca mituitorul si mituitul preda si respectiv cel de al doilea, primeste teancul de bani in prezenta martorilor sau chiar intr-un loc unde si peretii pot avea urechi. Deci, unde sunt probele? Ramâne doar flagrantul, daca cel ce da il doreste.
Sa nu uitam ca România a devenit un stat de drept unde principiile democratiei trebuie respectate cu sfintenie. Este usor pentru mass-media sa influenteze opinia publica cu „demascarea” faptelor de coruptie. Sigur ca opinia publica isi va insusi acuzele respective. E chiar mai usor si pentru procurorii DNA-ului sa formeze dosarele respective. Dar cei care raspund de soarta acestor dosare sunt judecatorii, care raspund si de soarta dosarelor, dar si a inculpatilor. Justitia europeana si semnalele transmise de CEDO sunt destul de numeroase, vegheaza ca instantele sa asigure drepturile fundamentale ale omului: libertatea omului, dreptul de aparare, desfasurarea unui proces echitabil. Pâna la condamnarea lui definitiva si irevocabila, trecând prin cele trei faze procesuale (fond, apel, recurs), fara sa mai vorbim de caile extraordinare de atac in favoarea inculpatilor opereaza prezumtia de nevinovatie. Concluzia organelor de urmarire penala din actul de trimitere in judecata reprezinta doar parerea, convingerea lucratorului respectiv. E drept, aceasta e bazata pe probele facute in faza initiala a procesului. Dar aceste probe trebuie verificate de judecatori. La fel trebuie verificate si respectarea normelor procesuale ce au ca finalitate asigurarea drepturilor invinuitilor tranformati pentru instanta in inculpati. Si este stiut ca si in dreptul nostru procesual penal, a fost largita substantial aria posibilitatilor de aparare. Este vorba, de exemplu, de „atentia” ce trebuie acordata in privinta arestarilor preventive, largirea atributiilor avocatului si in faza de urmarire penala, dreptul la tacere (inculpatul nu este obligat sa raspunda intrebarilor daca prezenta aparatorului nu este asigurata). Cei ce am avut sansa de a avea titular la catedra de Drept Penal la „Drep” in capitala pe cel mai mare penalist din perioada interbelica – Vintila Dongoroz, nu am uitat ceea ce sustinea cu ardoare acesta. „Mai bine sa scape un vinovat, decât sa condamnam un nevinovat”. Se pare ca acest principiu dainuie si in prezent in justitia din lumea libera. Nu stim câti juristi veritabi se afla pe lista redactorilor raportului ce va sa vina, dar speram ca si acestia cunosc celebrul principiu. Recent D-l Adrian Nastase sustinea ca aceasta comisie ar fi influentata chiar si din interiorul tarii noastre, exemplificând pe Monica Macovei, sprijinita si de presedintele Basescu care difuzeaza in occident inexactitati de natura a compromite imaginea României in ochii Europei.
Convingerea noastra este ca, intr-adevar coruptie exista in România; este indubital dar ca asanarea acesteia nu se poate face prin inasprirea pedepselor, prin adaugarea de ani de puscarie pentru infractorii respectivi. Inasprirea pedepselor s-a dovedit in istoria justitiei ca nu este antidotul infractionalitatii. Odata cu majorarile pedepselor, nu au disparut nici criminalii, nici hotii, tâlharii sau violatorii.
S-a dovedit a avea dreptate juristii de renume, sociologii care sustin ca la fel ca si in medicina, „este mai usor si mai ieftin sa previi decât sa combati”. Respectiv, este necesar si mai eficace sa fie realizata o munca de prevenire, de educare a oamenilor, in special a tineretului, incepând cu familia, scoala, biserica, intr-un amplu proces preventiv-educativ la care sa-si aduca aportul bineinteles si institutii ale statului, societatea civila ti in mare masura presa.
Av. Gh. DALBAN
