La proba scrisa a Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învatamântul preuniversitar, din cei 1648 de candidaţi din judetul Bacau inscrisi pentru concurs s-au prezentat 1274 de candidati. Dintre acestia, 3 candidaţi au fost eliminati iar 119 candidati s-au retras din examen, acuzând dificultatea ridicata a subiectelor. Asadar, tragând linie si adunând, reiese ca numai 1152 de candidati si-au depus tezele la expirarea timpului regulamentar. Dintre acestia, in urma evaluarii lucrarilor in mai multe centre universitare, 241 de candidati au obtinut medii sub 5.00, 448 de candidati au obtinut medii intre 5.00 si 7.00 si doar 464 de candidati au obtinut medii peste 7.00. O situatie fericita, la prima vedere, pentru candidatii care au obtinut cel putin media 7.00, pentru ca numarul lor este mai mic decât numarul celor 670 de posturi titularizabile de care dispune Inspectoratul Scolar Judetean. „Experienta din anul precedent ne demonstreaza, insa, ca numai 250 – 270 de posturi titularizabile sunt ocupate dupa concursul de titularizare si cauzele sunt cunoscute: distanta prea mare fata de domiciliu, nu sunt posibilitati de naveta, e dificil sa-ti gasesti o gazda etc.etc. Asta inseamna ca si in acest an vor ramâne posturi titularizabile neocupate, pe care va trebui sa le ocupam cu suplinitori, la celelalte etape ale miscarilor de personal”, ne-a spus inspectorul scolar general Ovidiu Relu Cojocaru. Inspectorul scolar general adjunct Remus Cazacu a precizat, la rândul sau, ca programul acestei miscari de personal – concursul national unic de titularizare – ramâne neschimbat: „Pe 25 iulie vor fi afisate rezultatele finale, dupa rezolvarea contestatiilor, intre 28 – 29 iulie va urma depunerea si verificarea optiunilor, cu fisa martor, de catre candidatii care au obtinut cel putin media 7.00, iar pe 30 iunie va avea loc repartizarea computerizata, verificabila de catre candidati pe site-ul www.edu.ro, titularizare. Deciziile de numire pe post vor fi emise si comunicate joi, 31 iulie. As mai preciza ca intre 22 – 29 iulie va fi afisat graficul pe ore, pe discipline si in ordinea descrescatoare a mediilor, pentru depunerea optiunilor de catre candidati”. (St.O.)