Asa cum ne-au obisnuit de ceva vreme incoace, politistii bacauani nu au astâmpar, iar acest lucru este evidentiat de numarul mare de dosare penale intocmite in acest sfârsit de saptamâna. “Grosul” este detinut de lucratorii Serviciului de Politiei Rutiera, care au depistat nu mai putin de opt soferi si un tânar de 15 ani, care au savârsit infractiuni la regimul circulatiei. Dintre acestia, patru urcat la volan dupa ce consumasera alcool peste limita legala, un altul a fost prins la volanul unui autoturism cu placutele de inmatriculare expirate, iar altul va fi cercetat pentru incredintarea cu buna stiinta a unui vehicul unei persoane care nu poseda permis de conducere.
Betele din munca de politie
Un vechi proverb românesc spune ca “toamna se numara bobocii”, facând o paralela cu munca de politie, fara a ne propune sa fim rautaciosi”, exista printre acestia limbaj care spune ca la sfârsit de luna se aduna “betele”. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu acest limbaj, in “jargon” politienesc prin „bete“ se intelege dosare penale. Daca reusesti sa colectionezi doua-trei “bete” pe luna, esti un “norocos” deoarece sefii ierarhici nu au ce sa-ti reproseze. Din pacate, munca acestor lucratori este mult usurata de unii dintre semenii nostri, care intra in “furcile caudine” ale justitiei din România, ca urmare a unor fapte in aparenta banale de tipul: “am servit un pahar in plus” sau “am uitat ca mi-a expirat dovada de circulatie provizorie” si exemplele pot continua. Abia dupa ce dau piept cu rigorile legii, cei in cauza constientizeaza gravitatea faptelor comise si apar mustrarile de constiinta. Sa te trezesti cu cazierul patat pentru câteva pahare de vin este un pret totusi mult prea mare, pentru o placere asa de mica. In ceea ce urmeaza va vom prezenta cam ce dosare au mai solutionat politistii bacauani in ultimele zile, dosare inaintate la Parchet cu propunere de trimitere in judecata a invinuitilor.
Infractiuni pe banda rulanta
Una dintre primele infractiuni solutionate de politisti a avut loc vineri in jurul prânzului, când a fost depistat in trafic, pe strada Narciselor, Victor Z., de 40 de ani, din Bacau, in timp ce conducea un autoturism FIAT având autorizatia de circulatie provizorie expirata din 12 iulie. Celui in cauza i s-a intocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism neinmatriculat.
Ceva mai târziu, in jurul orelor 18,00, politistii de la “rutiera” l-au depistat in trafic, pe DN 2G, in localitatea Valea Budului, pe Constantin B., de 62 de ani, din Margineni. Acesta conducea un autoturism Dacia 1310, aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,97 mg/l, alcool pur in aerul expirat. Conducatorul auto a fost invitat la Spitalul Judetean de Urgenta, unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
In jurul orelor 19,00, agentii de la BSCMU Bacau, l-au depistat in trafic, pe strada Calea Republicii, pe Gheorghe T., de 55 de ani, din Bacau, in timp ce conducea un autoturism PEUGEOT având autorizatia de circulatie provizorie expirata din data de 8 iulie. Pe numele celui in cauza oamenii legii au intocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism neinmatriculat.
Peste mai bine de doua ore, politistii de la Circulatie au fost solicitati sa intervina la un accident rutier petrecut la intresectia strazii Stefan cel Mare cu Venus. Soferul unui autoturism marca SEAT, din cauza neadaptarii vitezei, a pierdut controlul directiei si a avariat doua autovehicule stationate regulamentar. In momentul in care a suflat in aparatul etilotest, politistii au stabilit ca “vinovatia” producerii acestui eveniment rutier apartine celor câteva pahare servite de conducatorul auto inainte de a se urca la volan. Rezultalul indicat de aparatul etilotest a fost de 0,74 mg/l, alcool pur in aerul expirat. Seara a continuat cu prezenta soferului la Spitalul Judetean de Urgenta, unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Aproape de miezul noptii, agentii de Politie Rutiera ce isi faceau “veacul” pe Bulevardul Unirii din Bacau l-au depistat in trafic pe Benone G., de 34 de ani, din Margineni, in timp ce conducea un autoturism Volkswagen, aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,88 mg/l, alcool pur in aerul expirat. Conducatorul auto a fost invitat sa viziteze in toiul noptii Spitalul Judetean de Urgenta, unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
I-a încredinţat nepotului de 15 ani un tractor pentru a-l conduce
Un alt caz, de o gravitate aparte, a avut loc, vineri 25 iulie in jurul orelor 12,30. Lucratorii Postului de Politie Saucesti se aflau in misiune de patrulare pe Drumul Judetean 207 F. Nu mica le-a fost mirarea când au fazut ca la volanul unui tractor agricol, care nu avea placute de inmatriculare se afla un pusti. Procedând la identificarea conducatorului auto s-a stabilit ca acesta este Gabriel Constantin M. de 15 ani, care a declarat verbal ca i-a fost încredintat tractorul spre a-l conduce de catre bunicul sau, T. Valerian de 62 ani, care de altfel se afla si el în tractor si care a recunoscut imediat acest lucru.
In aceasta speta a fost întocmit dosar penal cu mai multe capete de acuzare. Baiatul va fi cercetat sub aspectul savârsirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si fara a poseda permis de conducere, iar bunicul acestuia va fi cercetat pentru încredintarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere, urmând a se da solutii legale prin Parchet.
Cristinel AIOANEI