Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) a adresat ieri intregii comunitati (autoritati, ONG-uri, persoane fizice, patroni) un apel in favoarea asistarii specializate, si la Bacau, a copiilor delincventi. „In demersurile pentru infiintarea unui centru rezidential si a unuia de zi, destinate acestei categorii, principala problema cu care ne confruntam este identificarea unui teren de circa 1000 de metri patrati sau a doua cladiri alaturate, situate in municipiul Bacau sau la o distanta de cel mult zece kilometri”, a declarat ieri directorul DGASPC Sorin Brasoveanu. Proiectul in care sunt cuprinse cele doua centre (cel rezidential cu zece locuri, cel de zi – cu 15), a explicat el, are valoarea de 250.000 de euro (finantare de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului), suma folosita pentru constructia sau repararea cladirilor necesare, dotarea centrelor si functionarea lor timp de patru luni, ulterior fiind incluse in reteaua DGASPC. Unitatile vor asigura servicii de orientare, supraveghere si reinsertie sociala pentru copiii delincventi cu vârsta de maximum 14 ani, dar si de prevenire a fenomenului. Necesitatea infiintarii unor asemenea centre este imperativa, date fiind si statisticile Politiei Bacau, potrivit carora anul trecut au fost cercetati pentru fapte penale 1023 de minori din judet, fata de 820 in 2006. „Din pacate, proiectul nu permite achizitionarea de terenuri sau cladiri, acestea trebuind luate in administrare, cu titlu gratuit, pentru cel putin zece ani. Termenul-limita pentru depunerea proiectului este 11 august. Vom pierde proiectul daca pâna la acea data nu obtinem un teren sau niste cladiri. Suntem convinsi ca toti bacauanii isi doresc sa limiteze acest fenomen si sa acorde o sansa micutilor care poarta, din motive independente de vointa lor, stigmatul de «delincventi»”, a mai spus reprezentantul Protectiei Copilului.
Alin LEANCA