Platile programului SAPARD s-ar putea relua saptamâna viitoare

Aşa cred directorii Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi. La nivelul regiunii nord-est sînt blocate 55 de proiecte, cu o valoare totală de 7,9 milioane de euro. 16 dintre proiecte au ca beneficiari întreprinzători de la Bacău

Pentru că oficialii europeni nu au găsit pe componenta Sapard din România probleme de fond, plăţile pe acest program s-ar putea relua săptămâna viitoare. Surse din agenţia Sapard de la Bacău au declarat că pentru a remedia situaţia, care a dat fiori celor care au accesat şi au primit unda verde pentru implementarea proiectelor, ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, va pleca la Bruxelles. Reamintim că la jumătatea lunii iulie, comisarii europeni au descoperit nereguli cu privire la aplicarea şi controlul procedurilor în programul SAPARD şi au cerut ca plăţile care urmau să fie făcute la programele nefinalizate încă să fie stopate. Puşi în faţa acestei dileme, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(APDRP) au decis să se conformeze de urgenţă pentru ca verificările pe teren să fie făcute în timp util şi pe baza standardelor cerute. « Au fost realizate liste suplimentare de verificare pe teren, care au inclus elemente specifice pentru diferitele tipuri de investiţii. În acelaşi timp, personalul Direcţiei de Audit Intern din cadrul APDRP a fost redimensionat astfel încît să poată permite mai multe controale ad-hoc », a declarat directorul APDRP Bacău, Constantin Becheanu. Conform deciziei autorităţilor române, reluarea plăţilor către beneficiarii Programului SAPARD se va realiza după ce comisarii europeni vor decide că deficienţele au fost remediate. În funcţie de reuşita ministrului Cioloş, întreprinzătorii din regiunea nord-est(include şi judeţul Bacău – n.r.) şi-ar putea deconta de săptămâna viitoare cheltuielile pentru programele SAPARD aflate în derulare. Suspendarea plăţilor de către Comisia Europeană pentru programul SAPARD pe anul 2008 creează probleme pentru nu mai puţin de 55 de beneficiari de proiecte din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care aşteaptă să li se deconteze tranşe de plată în valoare totală de aproape 8 milioane euro. Dintre aceştia, 16 sunt din judeţul Bacău. La nivelul întregii ţări, sumele blocate din programul SAPARD sunt de aproximativ 28 de milioane euro, în sistem fiind avizate la această dată 582 cereri de plată în valoare totală de 62 milioane euro. Florin Nistorescu

Adauga un comentariu

*