Ori de câte ori este vorba de un secret, este de la sine înţeles că ceea ce trebuie făcut în raport cu el se înscrie în fenomenul ascunderii, păstrării, potenţării misterului, învăluirii. Indiferent că este de ordinul cunoaşterii sau acţiunii, simplu sau complex, raţional sau emoţional posesia lui conferă un anume gen de avantaj celui care îl stăpâneşte şi îl valorifică. În virtutea acestui avantaj el este, pe de-o parte, dorit, vânat, căutat, pe de altă parte ascuns, păstrat, mascat… Chiar şi atunci când se devoalează, procesul este mai degrabă întâmplător şi se poate ca efectele sale să nu fie deloc favorabile, ba chiar dimpotrivă, iluminarea zărilor întunecate ale acestuia să determine declanşarea unor efecte cel puţin necunoscute, dacă nu negative…
Cu atât mai mult, când se pune problema unor „secrete metodice” este evident că ne aşteptăm la o grea încărcătură de experienţă şi practică formativă, îndelung testată în situaţii educaţionale concrete, care, în mod cert, produc efectele pozitive proiectate şi scontate şi care, prin posesie, asigură proprietarului, un mare avantaj de eficienţă pedagogică. Nu mai trebuie insistat pe evidenţierea elementelor de convergenţă praxiologică sau de accent axiologic, care însoţesc transpunerea lor în activitatea nemijlocită a formatorilor. Despre asemenea secrete practicienii spun că, mai degrabă, se fură, ca şi meseria de dascăl, decât se împărtăşesc, pentru că cel mai convingător şi modelator este modul de acţiune nemijlocită, interacţinea directă cu copiii…
Şi totuşi, în acest univers al concurenţei nemiloase, pe această piaţă generalizată la nivelul căreia monopolul cunoaşterii sau acţiunii poate însemna cu certitudine profit, există printre noi educatori atât de dedicaţi meseriei lor şi atât de captivaţi de frumuseţea şi inocenţa vârstei preşcolare încât sunt dispuşi, cu mult dincolo de simpla şi aparent rutiniera, uneori, folosire în activitatea lor, într-un maximum de egoism profesional, a secretele metodice, să le dezvăluie colegilor, într-un gest de profundă frumuseţe interioară .
După ce au trudit ani la rând să le descopere sau să le contureze prin experimentări proprii, după ce au tatonat, deopotrivă, pe zările teoriei şi practicii, după ce au preluat, adaptat, transformat, încercat şi, de ce nu, ratat multiple variante de abordare vin cu mândrie, cu bucurie şi cu altruism să le ofere colegilor mai tineri sau mai experimentaţi, cu dorinţa sinceră de mai bine pentru toţi: copii, părinţi, educatori, societate.
Perspectiva oferită de cele doua volume reunite sub genericul „Secrete metodice” este una deopotrivă completă, sistemică, curriculară (din punct de vedere pedagogic) şi generoasă (din punct de vedere moral). Ea reuşeşte o utilă abordare integratoare a principalelor probleme ale activităţii din grădiniţă, pornind de la declanşatorul şi susţinătorul acţiunii, managerul educaţional şi finalizând, logic, cu beneficiarul acesteia, preşcolarul, care, după ce este cunoscut trebuie respectat, iubit şi modelat cât mai adecvat.
Punctele nodale ale traseului dezvăluirii „secretelor” sunt:
1. noţiunile şi categoriile semantice cu care se lucrează în practica educativă actuală (cu foarte utile şi adecvate precizări ale conceptelor celor mai folosite de formatorii din grădiniţă dar a căror utilizare scapă, uneori, celor mai riguroase exigenţe ştiinţifice);
2. componentele structurale şi operaţionale ale proceselor instructiv-educative (cu punctuale şi pertinente analize asupra resurselor, obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor şi evaluării specifice procesului didactic din grădiniţă, uneori uitate sau ignorate de formatori în complexitatea şi interdependenţa lor );
3. proiectarea didactică (cu elemente de maximă noutate conceptuală, terminologică şi praxiologică, mai puţin cunoscute sau uzitate de educatoare);
4. cunoaşterea preşcolarului (condiţie indispensabilă a oricărui praxis eficient, înţeleasă şi conştientizată ca atare de formatori dar, uneori, „amânată” în raport cu alte sarcini „imediate”);
5. „picăturile de metodică” (care ilustrează, în cel mai înalt grad, zona de dezvăluire a unor aspecte garantate de eficienţă formativă pentru principalele tipuri de activităţi: educarea limbajului, activităţile matematice, cunoaşterea mediului, educaţia pentru societate, educaţia plastică şi activităţi practice şi elemente de educaţie casnică);
6. modelele de proiecte curriculare şi extracurriculare (sistematizate în volumul II al „secretelor”, în sens de ofertă directă către practicienii integraţi activ actului de reformă curriculară).
Revenind la întrebarea retorică din titlu, nu putem decât să sugerăm beneficiarilor acestor volume (şi nu voi fi puţini) să-şi reamintească/să înveţe din aceste „secrete”, dincolo de sugestii, cel puţin: să iubească copiii, să se respecte reciproc, să lucreze în echipă, să fie empatici, să fie altruişti, să aibă curajul acceptării şi experimentării noului, să fie deschişi la noutate şi schimbare.
Conf. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu,
Universitatea din Bacău -18 septembrie 2006
rubrica realizata cu ajutorul editurii Rovimed Bacau si tipografiei Elena Bacau
