“Ticalosul” Iordache

As fi preferat sa aud ca au crapat altii. Poate Iliescu, poate Basescu, poate Motocicleanu, ca si asa traim in tara genocidului pe doua roti. Poate Parlamentul intreg. Ma rog, ceva pe acolo. Nu a fost asa, poate si pentru faptul ca trocul politic angajat cu Dumnezeu insusi da unora viata lunga si moarte usoara, iar altora tragedii anonime. A murit Iordache, un nume si-o moarte capabile sa-mi surpe metabolismul; sa-mi puna pe bigudiuri pofta de viata duminicala si, intr-o acceptiune ceva mai larga, toate poftele acestei lumi pardalnice si neduse la biserica. Mi l-am imaginat, si in continuare mi-l imaginez, ca pe cel mai important actor român contemporan, concurat poate de Rebenciuc sau Dinica. Ironia sortii, ultimul rol cinematografic (cel putin asa cunosc eu) a fost cel din productia “Ticalosii”, o pelicula nu exceptionala, dar foarte, foarte exacta in incercarea ei greoaie de a infatisa lumea, de asemenea neexceptionala, a politicii românesti de tranzitie. Imbracând hainele intâiului revolutionar al patriei, ajuns de pe baricadele schioape direct in echipa de consilieri schiopi ai presedintelui tarii de atunci (probabil l-ati recunoscut, camuflat in straiele rolului, pe defunctul cartofor si valutist Dan Iosif, copilul de suflet al fostului presedinte Iliescu), Iordache face un rol in urma caruia putem crede ca ne intelegem mai bine propria noastra tranzitie, apucaturile noastre de suflet. De la frica la libertate buimaca, de la falimentul industriei comuniste, petrecut in cei dintâi ani ai deceniului 9, pâna la monstruoasele tunuri financiar-bancare ce au dat nastere asa-numitului “capitalism de cumetrie”, in fond o increngatura mafiota de interese politico-economice mai mult sau mai putin legitime. In pofida filmului, nereusit in fond, dar izbutit in forma (aidoma clasei politice românesti!), rolul lui Iordache sare in ochi, asa cum sar in ochi aschiile unui copac viguros culcat prea devreme la pamânt. Insa rolurile mari se petrecusera mai devreme, in filme precum De ce trag clopotele, Mitica?; Glissando, Hotel de lux sau Cel mai iubit dintre pamânteni. Aceasta ultima pelicula a suscitat vii polemici la-nceputul anilor ’90. Toata lumea a convenit ca romanul omonim al lui Preda a fost masacrat in transpunerea cinematografica efectuata de Serban Marinescu. Toata lumea insa a uitat ca un film poate si este mare tocmai prin distantarea igienica de, sa spunem, romanul care l-a facut posibil. Povestea in sine sta si va sta ani multi in picioare. Jocul actorului Iordache face posibila si aceasta ultima reverenta publica. Nu ma dau critic de film, n-am competente, dar comunismul, asa cum mi s-a infatisat mie in acest film, este lectia istorica suprema ce trebuie predata tâncilor care ne calca pe urme. Inca.
Lucian BOGDANEL