Duminica, 14 septembrie, in jurul orei 19,54 lucratorii Postului de Politie Solont au fost sesizati telefonic, ca pe drumul comunal DC 183 Solont, în santul din dreapta drumului public se afla un autoturism avariat, marca Oltcit iar conducărorul auto este la volan. Politistii l-au gasit la volanul autoturismului pe Sorin S., de 28 de ani, posesor al permisului de conducere categoria B din mai 2008, care a declarat ca în seara zilei de 14 septembrie, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal Solont-Sarata, a pierdut controlul volanului si a intrat cu partea din fata în sant. Sorin S., a fost condus la Politia Moinesti, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirtat. Având în vedere rezultatul testarii, a fost însotit la Spitalul municisal Moinesti, sectia „Urgente”, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana cu o îmbibatie alcoolica peste limita legala. (D. M. )