Sa fac o experienta, mi-am spus: alternanta Nord – Sud; polaritatea europeana – exista, nu exista; din unghiul de vedere al turistului mediu, sper ca aceasta specie nu e pe cale de disparitie; sa imbin cunoasterea cu placutul. Am scris ceva despre Sud: Sicilia, Basilicata, Calabria, Grecia. O lume altfel, patimasa, turbulenta, florala, sentimentala, stapânita de stari emotionale; lentoare, ceva mizerie orientala, tutun si cafele, viata de noapte zgomotoasa, caractere extrovertite si un fel de „nu-mi pasa”, „merge oricum”, „las’ pe mâine”. Cunoastem, recunoastem stilul. Ma intreb insa cam cum ar fi turistul mediu si ce vrea el; greu de raspuns, fiecare vrea altceva, e normal; de aceea ma abtin sa dau cuiva sfaturi cum sa-si cheltuie banii adunati de-a lungul anului; unii pleaca doar ca sa vada; altii sa cumpere, unii vor sa faca experiente culinare, altii doresc sa se instruiasca; cred ca turistul mediu trebuie sa le faca pe toate. Dar mai sunt multe necunoscute; pleci cu grupul organizat, si atunci e ceva mai ieftin, faci ce face grupul, esti dus, n-ai nicio grija, transport, haleala, hotel (asta poate oferi surprize neplacute); sau te duci pe cont propriu asumându-ti efortul de a te descurca singur; a doua varianta, de modest explorator, e mai bogata in experiente; altfel te simti un simplu colet uman care primeste totul de-a gata; fireste ca unii isi doresc asta; eu – mai putin. Hotelul meu are intotdeauna doar trei stele; cerul cultural are ceva mai multe. Calatoria mea nu-i comoda, merg cam opt ore pe jos zilnic, intre zece si cincisprezece kilometri, suport caldura, efortul fizic, oboseala imi da energie; cu harta in mâna, vreau sa vad totul, sa inteleg; mâncarea ma plictiseste, cunoasterea nu.
Asadar, opozitia Nord – Sud; stiam destule despre asta, citisem destule carti, eu cu cartile, mereu, ca sa-mi explic de ce asta si altfel; de unde se iveste diferitul, cultural, comportamental, economic, social etc. El vine dintr-un adânc invizibil, subteran, insesizabil, ca tot ce apartine umanului; dintr-o evolutie stratificata intr-un sir de existente aflate la indemâna jocului istorico-geografic; cititi hazard, traditie, amprenta genetica, educatie, precum si din alte miliarde de imponderabile nesupuse ratiunii curente. Nu va aventurati sa explicati pripit diferitul, veti cadea in gresala; multumiti-va sa-l constatati, sa va bucurati de el si, eventual sa va puneti intrebari. Nu-i potrivit sa comparati o fosta capitala de imperiu ca Viena Habsburgilor cu nu stiu ce oras de pe la noi, sa zicem, Viena reprezentând unul dintre cele mai inalte standarde europene in materie de civilizatie: lume nemteasca, rationala, cam secatuita de impulsii emotionale… Cu exceptia locurilor sacre, Atena sudic-orientala m-a dezamagit ca oras: o imensa aglomerarea urbana confuza si limbuta, vacarm negustoresc, emigranti, poluare maxima. Viena? O capodopera arhitectonica, o bijuterie slefuita cu migala dupa un proiect inteligent intins pe câteva secole de istorie; austriacul este un perfectionist calm, imperturbabil, protejat de imperiul care i-a asigurat continuitatea si resursele materiale; Sudul a inventat cuiul, Nordul spirala surubului. In lumea germana nu mai exista rugina, fierul nu se mai intâlneste cu oxigenul; spatiul de actiune al intâmplarii a fost redus la maximum, daca nu chiar eliminat. Fireste ca nu ne gândim la fiintele vii, ci la lucrurile din preajma noastra care aici, la Viena, sunt concepute sub zodia definitivului; masivitatea cladirilor este impresionanta, indestructibila, strazile par adevarate canioane albe, albe de o curatenie impecabila de parca ar fi fost varuite chiar ieri. De fapt vorbim de palate, ale caror exterioare sobre dar orbitoare in lumina de septembrie ascund interioare luxoase concepute de renumiti arhitecti ai barocului târziu.
Ovidiu GENARU
