Tagma simeonicilor

După cum bine ştiţi oamenii se împart în atei, credincioşi ori sceptici vizavi de divinitate, de existenţa lui Dumnezeu, s-au de binefacerile Proniei Cereşti. Sunt acei semeni de-ai noştri care au, sau nu au, o cultură religioasă, funcţie de precedentele ce ţin de familie, de spiritualitate, de vremuri şi orânduiri sociale. Pe lângă aceste categorii sociologice, cu precădere după 1990, putem discuta despre o categorie aparte de credincioşi. Este vorba despre „simionici”, adică despre cei care cred în Dumnezeu după cum le dictează buzunarul şi cu ajutorul banilor(se ştie, ochiul dracului) vor să-şi plătească păcatele. Lumea e plină de adepţii evreului Simion, altul decât apostolul din Bilblie, care a dorit să cumpere puterea de a face minuni prin aşezarea mâinilor. Numai că eforturile lui au fost în zadar, de unde se vede treaba că „simionicii” o dau înainte cu prostia lor de a-şi şterge păcatele cu ajutorul banilor. După lovitura de stat de la 1989, în România au apărut mii de biserici. România este pe primul loc în Europa şi în lumea Ortodoxă la construirea de noi edificii de cult şi aşezări monahale. Pe lângă încrederea pe care românii o au în Biserică, se poate concluziona că din punct de vedere religios, lucrurile au reintrat în normal. Dar ce ne facem cu politicienii care doresc să-şi şteargă păcatele dând bani cu nemiluita pe la mănăstiri, biserici, ori prin interpuşi, pentru numele Domnului. Se întoarce cineva cu faţa către ei? Nu cumva dicutăm despre o formă mascată a „diligenţelor” puse la cale de Papii hulpavi răposaţi? S-o luăm cu binişorul. Nu cred că există politician care să nu fi ajutat, în numele lui Dumnezeu şi al lui personal, vreo mănăstire. Meleşcanu dă pe la Sâmbăta de Sus, Ştefan Pinalty se duce şi dă la mănăstirea Petru Vodă, Băsescu are drag de aşezămintele monahale de prin Dobrogea, iar Călin Popescu Tăriceanu, băiat rasat, face danii fraţilor greci de pe muntele Athos. În eşalonul II politic, fiecare are mănăstirea lui, duhovnicul lui şi….binenţeles păcatele lui. Aşa se face că cu sulul de euro în buzunare, potentaţii zilei fac varză din Decalog, se cred mici dumnezei şi, culmea, au devenit profesori în a da sfaturi despre viaţa creştină în general şi de pioşenie lăuntrică, în particular. Ce câştigă biserica din toate acestea? Ei bine, după spusele unui mare duhovnic moldovean răposat la mănăstirea Sihăstria: „Ziduri, ziduri şi iar ziduri”. (Florin NISTORESCU)