A început campania de vaccinare antigripala

Campania de vaccinare antigripală şi evaluarea unităţilor de primiri urgenţe au fost temele centrale aduse în discuţie la videoconferinţa de marţi, de către ministrul Eugen Nicolăescu. Au participat prefectul Claudiu Şerban şi subprefectul Gheoghe Hură, alături de directorii şi coordonatorii unităţilor sanitare din judeţul Bacău. Potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii, Carmen Cioltan, „în cadrul videoconferinţei s-a anunţat că Ministerul Sănătăţii Publice va desfăşura, în perioada 8 octombrie – decembrie 2008, campania de vaccinare antigripală gratuită a populaţiei, pentru sezonul 2008-2009. Campania are ca scop vaccinarea antigripală gratuită a persoanelor considerate la risc, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii(OMS). Aceasta a recomandat de asemenea, vaccinarea tuturor persoanelor infectate cu HIV, persoanelor care călătoresc la tropice sau în emisfera sudică”. După cum a reieşit din cele declarate de Nicolăescu, „pentru sezonul 2008-2009, Ministerul Sănătăţii Publice a achiziţionat 3,1 milioane doze vaccin gripal, în monodoză, în mare parte produs de Institutul Cancacuzino, ce va acoperi aproximativ 17% din populaţia rezidentă în ţară, şi aproximativ 81,5% din persoanele expuse la riscul de a face gripă sau complicaţii. Această proporţie se înscrie în limitele recomadate de OMS”. Potrivit precizărilor ministrului sănătăţii, modernizarea bazei de producţie a Institutului Cantacuzino va permite ca, în anul 2009, întreaga producţie de vaccin antigripal necesară să fie asigurată de Institutul Cantacuzino, astfel încât România să nu mai depindă de producătorii externi. Vaccinarea efectivă a populaţiei la risc va începe din 8 octombrie, in lunile octombrie – decembrie şi, în funcţie de situaţia epidemiologică la nivel naţional şi international, campania se poate extinde până în lunile februarie – martie 2009. In acest an, vaccinul gripal conţine trei tulpini noi, selectate pe bază recomandărilor specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în funcţie de tulpinile care se estimează că vor circula în sezonul 2008-2009 în emisfera nordică, deci inclusiv în România. Vaccinul achizitionat de Ministerul Sanatatii Publice se distribuie gratuit numai catre medicii de familie si institutiile de ocrotire. Farmaciile se aprovizionează liber de la producători/depozite farmaceutice, în funcţie de solicitările populaţiei şi de politica proprie. (Florin NISTORESCU)

Comentarii

  1. radu gheorghe a zis:

    sunt sigur ca ministrul sanatatii nu este sanatos la cap!pune pensionarii batrani-unii netransportabili- sa alerge dupa adeverinta de la casmb, pentru a beneficia de tratament in spitale. sa creada el ca va mai fi ales! atentie liberali !

Adauga un comentariu

*