Tresar ori de câte ori aud sintagma „bărbaţi de caracter”, ori „oameni de treabă” şi nu dau înapoi în a stima şi pe cei care se încadrează în grupa „românilor adevăraţi”. Excepţie de la această ultimă categorie face primul bărbat de afaceri al ţării, George Becali, care habar nu are că a devenit cel mai bogat om din spaţiul Carpato-Danuboano-Pontic. Ei bine, după ce am intrat în UE, NATO, în toate asociaţiile şi blocurile astea ce condamnă românismul pur, categoriile de cetăţeni de mai sus au devenit pe cale de dispariţie, din simplul motiv că, politic vorbind, nu mai avem nici oameni de caracter şi nici de treabă. Cât priveşte mulţimea „românilor adevăraţi”, vă las pe dumneavoastră să ghiciţi ce grec conduce Executivul de la Bucureşti şi care armean ne vorbeşte financiar în statul românesc. După această scurtă trecere în revistă a subiectului editorialului de faţă, se cuvine să facem un mic studiu de caz. România a schimbat precum şosetele murdare, numai puţin de 4 miniştri ai educaţiei în ultimii 4 ani. Ultmul dintre ei, Cristian Adomniţei, a gafat monumental în momentul când a plecat să se însoare cu elicopterul la Iaşi. Asta parcă aş trece-o cu vederea, că de, odată se însoară omul, nu? Să presupunem că i-am da noi cadoul de nuntă: o călătorie dus-întors de la Bucureşti la Iaşi. Pe banii noştri. Dar vizavi de duplicitatea ministrului june sunt de părere că a gafat în mod monumental. Asta pentru că una a vorbit Adomniţei de la tribuna Parlamentului, alta a votat şi cu totul altele a scos pe guriţă în şedinţa de Guvern. Cu alte cuvinte, politicianul neam cu celebrul nimeni al Iaşului,Relu Fenechiu, a fost de acord cu şeful său de partid în problema majorării salariilor profesorilor, a votat împotriva PNL şi apoi a revenit ferm, combătând prostia promulgată de Parlament. Ce fel de om poate fi Cristian Adomniţei? De caracter? De treabă, sau de tot râsul? Cam asta se întâmplă la noi, în politicul românesc, de la Nicolae Titulescu încoace.
Dar se ştie, Cristian Adomniţei nu este singurul politician care a jucat la chintă spartă. Ai noştri au făcut un adevărat cult în a juca la două capete.
Dar una este să joci la cacialma în cazul unei decizii politice oarecare şi alta este să te joci cu soarta a milioane de români în general şi a câtorva sute de mii de profesori în mod special. Cum poate fi judecat fostul ministru al învăţămîntului? Cine are curajul să arunce piatra? Se oferă cineva?(Florin NISTORESCU)