Peste 170 de unităţi şcolare din judeţ nu s-au arătat interesatate de obţinerea autorizaţiilor sanitare de care au atâta nevoie pentru a funcţiona în mod legal. Potrivit inspectorului general de la Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ), Ovidiu Cojocaru,“în luna august 170 de unităţi şcolare nici nu solicitaseră autorizaţia. În urma discuţiilor purtate cu prefectul judeţeului în şedinţa Colegiului Prefectural din acea lună, au fost contactate unităţile şcolare vizate astfel încât, în luna septembrie erau depuse deja 139 de cereri de autorizare. Pe parcurs, în 66 din cazuri soluţionarea a venit”, a mai spus Cojocaru. Şeful de la ISJ a prezentat şi o informare privitoare la pregătirea şcolilor pentru sezonul de iarnă. “În general este asigurată încălzirea pe timp de iarnă excepţie făcând o parte a unităţilor şcolare din Motoşeni, Ungureni, Stănişeşti, Gura Văii, Livezi, Mănăstirea Caşin şi Urecheşti, unde stocul de combustibil este asigurat sub 50%”, a completat Cojocaru. De cealaltă parte a problemei s-au situat primarii din judeţ care au ridicat problema lipsei fondurilor necesare achitării lucrărilor de investiţii contractate şi efectuate, aceasta fiind şi cauza principală a neasigurării stocurilor de combustibil pentru încălzire pe timp de iarnă. (F.N.)