Datorită programelor educaţionale referitoare la rasism, xenofobie, antisemitism, extrem naţionalism, intoleranţă religioasă, anti-islamism, anti-americanism, Holocaust şi preocupărilor pentru consolidarea relaţiilor de prietenie româno-israeliene, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, prof. Gabriel Stan, a primit Brevetul şi Medalia „Dr. Alexandru Şafran”. Acestea au fost oferite din partea Universităţii „Paul Valéry” Montpellier, a Universităţii din Geneva şi a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România. Evenimentul s-a desfăşurat pe 6 octombrie a.c., la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, cu ocazia manifestărilor comemorative dedicate victimelor Holocaustului din România. Alături de profesorul băcăuan, această distincţie a mai fost primită, printre alte personalităţi, şi de Nicolae Văcăroiu, Bogdan Olteanu, Andrei Marga, Florin Alexandru Platon, Aurel Vainer, Ţicu Goldstein ş.a. În ultimii patru ani, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată direct în organizarea unor activităţi cu caracter educaţional şi civic care promovează combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului.Dintre acestea, amintim câteva momente reprezentative: Conferinţa internaţională „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale; Holocaustul” (11 – 13 mai 2007, Slănic Moldova), care a reunit profesori de istorie şi ştiinţe sociale din toată ţara, ce au avut ocazia să audieze expuneri deosebite ale unor experţi din Israel, Republica Moldova, România şi S.U.A. şi la care au fost prezenţi şi câţiva diplomaţi străini din Israel şi S.U.A.; Seminarul educaţional „Combaterea atitudinilor rasiste, xenofobe, antisemite în şcolile din România. Întâlniri cu supravieţuitorii Holocaustului” (4 – 5 iunie 2007), la care au participat elevi şi profesori băcăuani, dar şi invitaţi din străinătate; Conferinţa „Particularităţile Holocaustului în contextul românesc. Tragedia rromilor” (6 iunie 2007, Valea Budului) şi, nu în ultimul rând, Conferinţa O.S.C.E. (6 – 8 iunie 2007, Bucureşti), eveniment la nivel înalt, deschis de preşedintele Traian Băsescu, care, în cuvântul său, a remarcat progresele făcute de ţara noastră în recunoaşterea Holocaustului şi predarea problematicii acestuia, nominalizând programul de formare continua „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale. Holocaustul”, cursul opţional pentru liceu şi manualul „Istoria evreilor. Holocaustul”. De asemenea, amintim Conferinţa internaţională „Combaterea discriminării şi promovarea respectului reciproc şi înţelegerii prin cunoaşterea tragediilor secolului XX, Holocaustul şi Gulagul; noile educaţii în secolul XXI”, asociată programului de formare continuă acreditat de M.E.C.T., Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale; Holocaustul, care s-a desfăşurat la Comăneşti şi Slănic Moldova în perioada 16-18 noiembrie 2007; Seminarul Internaţional „Democraţie şi multiculturalism” (iulie 2008), nominalizarea C.C.D. în cadrul Conferinţei Regionale pentru Combatrea Antisemitismului (Bucureşti – septembrie 2008) şi vernisajul expozitiei „Spiritul Ierusalimului”, prezenta la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” Bacău, în intervalul 22 septembrie – 10 octombrie a.c. O activitate deosebită s-a desfăşurat pe 7 mai 2008, în cadrul proiectului „Împreună pentru o comunitate prosperă şi europeană – Bacău 600”, când Scoala cu clasele I-VIII, nr.15 Bacau, a devenit Scoala cu clasele I – VIII „Dr. Alexandru Safran”. „Permanent am militat pentru dezvoltarea unor proiecte care să contribuie într-o manieră plenară la afirmarea internaţională a noului mediu educaţional din România.si de aceasta data, nu putem decât să ne exprimăm satisfacţia că acestea primesc confirmări importante şi că întăresc poziţia Casei Corpului Didactic Bacău, într-un context european, din ce în ce mai competitiv”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. (St.O.)